Poate că DA, poate că NU

Probleme

-M-am despărțit de Aiden...

-?!

-S-a terminat, spuse ea intrând pe poarta casei și așteptând să o urmez.

Câțiva vecini curioși s-au oprit din lucru și se uitau la cele întâmplate ca la un spectacol. Îmi venea să mă întorc și să le zic vreo două vorbe, să-și vadă de ale lor, dar nu mai aveam nervii necesari pentru asta.

-O să vă împacați sunt sigură de asta, totul a fost așa bine și...

-Bri... nu înțelegi... 

Se așezase pe leagănul din fața casei. Acest leagăn ne-a legat foarte tare prietenia. Un mic leagăn roșu, al cărui acoperiș este plin de desene, cuvinte, amintiri pe care le avem cu ea, cu Camy. Cele mai profunde conversații le aveam aici, până târziu, iar în serile de toamnă, când mama ei ne chema să mergem în casă la căldură, noi refuzam, aducându-ne mai apoi o păturică și un ceai până când înghețam de-a dreptul și eram nevoite să mergeam în casă.

O priveam neștiind cum să reacționez, cum să îi spun cuvinte frumoase. Mă simțeam neputincioasă și o prietenă oribilă.

Zâmbetul de altă dată, cel care îi făceau gropițele să iasă la iveală și să o facă pe scumpa mea prietenă șatenă, într-o drăgălașă ființă pe care nu ai vrea niciodată să o superi, deși mie mi-a plăcut dintotdeauna să o fac să se enerveze pe mine, de data asta a dispărut sub lacrimile ce continuau să curgă deși ea nu dorea acest lucru.

-Ce a făcut? Când îl văd am să-... am spus eu după ce am îmbrățișat-o strâns.

Din privirea ei am putut să înțeleg că nu vrea să vorbească despre asta. 

-Am fost proastă, dându-i a doua șansă...

-Betty, știm cu toții că nu a fost a doua, de fapt a treia, patra.

Erau multe chestii nespuse, multe întrebări pe care nu i  le-am adresat, doar din ce ne spunea, dar adevărul e că într-adevăr ultima perioadă nu a fost prea roz pentru ei ca relație. Și îmi pare foarte rău că nu am fost alături de ea. Mă simt o prietenă oribilă, din nou.

-Gata cu plânsul, spuse ea. Nu are rost. Aa apropo. Cum a fost la preselecții? Și care e faza cu Manu? continuase încercând să pară tare și să ascundă tristețea.

-Manu? Chiar nu știu. A fost nasol la preselecții. Înainte să urmez eu a apărut Manu și mi-am pierdut șansa de a mei merge pe scena, fiind proastă și fugind după el...

Un claxonat de mașină ne-a făcut să tresărim amândouă. Era sora lui Betty, Lorena împreună cu iubitul ei. 

Lorena s-a dat jos din mașină, venind la noi și salutându-ne, în timp ce iubitul ei parca mașina.

Am decis să plec acasă. Știu cum e să-ți lipsească fratele, plecat la facultate, care te vizitează din când în când... Și mie îmi e dor de Raphael, chiar foarte mult. De când a plecat nu prea am mai vorbit și ne-am distanțat foarte tare, noi care odată eram nedespărțit și știam totul unul despre celălalt.

Mă trezesc undeva pe la amiază. Era o sâmbătă perfectă de dormit mult și de recuperat orele de somn pe care nu le dormeam pe parcusul săptămânii.

Îmi pregătesc micul dejun-prânzul singură, deoarece ai mei cred că au plecat deja la servici.
Îmi fac toate temele, deși sunt genul de persoana care face fix temele ce le aveam pe luni, iar cele pentru restul zilelor le lăsam pe ziua dinainte, de data asta chiar am vrut să le fac, fiind singură.

După ce am terminat și am stat pe toate rețelele de socializare și am ascultat muzică până m-am plictisit, am decis să fac baie. Era prea devreme pentru mine, eu cea care fac baie și la ora 22:00.