Poate că DA, poate că NU

Prima ceartă

Ne-am despărțit de Betty și Aiden, mergând în părți diferite. Mâine e ultima noastră zi aici, am să mergem acasă, unde vom avea multă bătaie de cap cu liceul, iar timpul de stat împreună cu băieții noștri va fi mai puțin, deci trebuia să profităm din plin de ultimele zile aici și să le petrecem cât mai mult cu ei.

Ne-am așezat jos, undeva aproape de apă și mi-am pus capul pe umărul lui Manu.

-A fost cea mai frumoasă excursie, să spun așa, din viața mea. i-am spus eu uitându-mă în ochii lui albaștri, la fal de strălucitori și frumoși ca apa mării de lângă noi.

-Da. A fost foarte frumos, răspunde el și apoi capul lui se apropie din ce în ce mai aproape de al meu.

Urma să avem primul nostru sărut , dar instinctiv mi-am întors capul în partea cealaltă. Manu își lăsă capul jos, trist. Se pare că am dat-o în bară din nou.

Pentru o perioadă nu am mai spus nimic unul față de altul, doar priveam cum soarele urma să apună.

Până când cineva venea din spatele nostru.

-Faceți-mi și mie loc, vocea lui Mark se auzea destul de tare, deși era încă departe.

-Minunat, spune Manu și mă privi cu oarecare dezgust. Mereu trebuie să apară Mark de nicăieri.

Când a ajuns la noi, și-a făcut loc printre noi și ne împinse, trebuind astfel să mergem și eu și Manu mai încolo.

-Ce faceți?

- Întrebarea e ce faci tu aici? îi spuse nervos Manu.

- Am ieșit la o țigară, mă plictiseam de moarte și am spus să vin mai repede decât ceilalți, crezând că voi fi singur. Dar mi-am dat seama că prietenii mei sunt aici, iar mine nu m-au chemat la petrecere. spuse Mark luându-ne pe fiecare după gât și îmbrățișându-ne.

-Și cum de ai venit fix la noi? zise Manu făcând semn cu capul spre Betty și Aiden.

Ei au fost acolo mai departe, Aiden o ținea în brațe și o săruta, nu știau ce se întâmplă, erau în lumea lor și sincer mă ​​bucur măcar nu i-a deranjat pe ei. Oricum și dacă o făcea, Aiden sigur îl lua la bătaie.
Totuși cred că a venit aici, pentru că Manu nu ar face asta.

-Nu prea am zile bune cu Aiden.

-Cu cine ai? am zis eu fără să îl privesc.

Apoi nimeni nu a spus nimic, până când a început Mark să vorbească iar, mai mult singur.

-Ce plictiseală. Vorbiți ceva dragii mei.

-Dacă nu îți place, poți să pleci, îi spune Manu bătând un apropo de "nu ai plecat odată"

-Poți să mă lași cu Mark, i-am spus eu apoi lui Mark fără să realizez ce am spus eu.

Amândoi mă priveau și nu îmi dădeam seama de ce. Mark a râs, iar pe fața lui Manu se poate citi mirarea.

-Ai auzit Manule, vrea să stea cu Mark. îi spune Mark bătăndu-l pe umăr pe Manu în semn să plece.

- Nuuu, nu.
Oooo, atunci realizasem ce am spus ...

-Ok nu vreau să aflu continuarea acestei discuții. zise Mark cărându-se de acolo.

-Manu ...

-Nu vreau să aud nimic, bine? spuse Manu către mine și apoi întorcandu-și privirea în partea cealaltă.

Am mers mai aproape de el. Cum se poate ca mereu să fac ceva și să stric totul. Mă uram nespus de mult.

-Știi? Cred că relația asta nu are nici un sens. Ar fi bine să îi punem capăt.