Iluziile unei adolescente

Idioată!De două ori idioată!

       Noaptea a trecut destul de repede. Nici un incident nu a avut loc. Sună ca o ştire care anunţă evenimentele de după o crimă, dar aşa a fost seara noastră. Şi după cum ne aşteptam a venit şi dimineaţa, iar noi trebuia să mergem la şcoală.

        Dormeam aşa bine! Chiar visam frumos, o lume fără Raul şi fără suferinţă când sunt trezită de telefon care suna ca disperatul. Jur că într-o zi o să-i dau o pauză de câţiva ani, probabil.

       "-Ori răspunzi, ori îl dai pe silenţios până nu îl arunc pe geam!" Spune Jess adormită şi nu prea bine dispusă, după cum sună vocea ei.

      Nevoită deci de împrejurări răspund fără să citesc numele apelantului:

       "-Da, aici Kriss adormita! Spune repede că somnul nu mă aşteaptă!"

       "-Neaţa, Kriss!"Stai puţin! Ştiu vocea asta. " Sunt Raul! Îmi pare rău dacă te-am trezit, dar mă gândeam să trec pe la tine să mergem împreună la şcoală."A-ţi ghicit! Este Raul, fostul meu iubit pe care încă îl iubesc, dar el nu mă iubeşte, şi vrea să mergem împreună la şcoală. Băiatul acesta şi-a propus să mă chinuie! Adică el chiar crede că, gata, a trecut weekend-ul, a trecut şi iubirea mea?!

        "-Îmi pare rău,Raul, dar sunt la Jess! Ne vedem la şcoală, bine?"

         "-Ok! Pa, Kriss!"

      Nici nu apuc să îi închid bine telefonul că sună alarma. Fuck life! Se trezeşte şi Jess după vreo zece ture de rugăminţi din partea mea. Cum reuşeşte fetiţa asta să se trezească când nu sunt eu în aceeaşi cameră cu ea ? Ne îmbrăcăm repede căci deja eram în întârziere. Eu am fost nevoită să iau ceva de la Jess pentru că hainele mele au fost distruse de prea nesimţitul şi sexy verişor al ei ! A-ţi citit bine: sexy! Am hotărât că sunt gândurile mele şi că măcar în mintea mea să fiu sinceră cu mine. Cine e fată inteligentă? Uneori şi eu.Că tot veni vorba de el:hai să îl trezim!

       "-Hai să îi dăm trezirea lui Tommi!"Îi zic eu cu un zâmbet malefic lui Jess.

       "-Nici o şanşă, pitico! Sunt treaz de mult! Micul dejun? " Spune Thomas ieşind din bucătărie, fără tricou, cu o farfurie plină cu clătite. Adică, serios, el are voie să arate aşa bine? Nu e nici o lege care interzice perfecţiunea? Nimic, nimic? Of! Bine, nu trebuie sa insistaţi:o să mă holbez în continuare ! Dar de ce este fără tricou?

        "-Nu mulţumim! Dacă nu plecăm acum întârziem !" Spune Jess cu o voce destul de normală, având în vedere că un băiat perfect e fără tricou în faţa noastră, dar poate este obişnuită.

        "-Tu parcă erai gata, idiotule! Ai de gând să mergi la şcoală fără tricou? Sunt sigură că nici una din fetele alea proaste nebune după tine nu o să aibă nimic împotrivă, dar totuşi..." Îi zic eu zâmbindu-i triumfătoare.

         "-Acum îl iau pe mine, doar că am gătit şi nu doream să miros tot a bucătărie. Îmi pare rău că îţi stric fanteziile!" Îmi dă replica Thomas, zambindu-mi . Off,şi ce zâmbet!

     Ieşim pe uşă cu toţii. Nu vă imaginaţi că ne-am bătut care să iese primul şi am rămas blocaţi în uşă.Doar nebunii fac asta! Ei bine, eu şi Thomas suntem nebuni!

      Şcoala a fost destul de relaxantă, având în vedere că suntem la final. Am avut parte de Raul în fiecare pauză. Am zâmbit, am glumit, am rezistat tendinţei de a implora împăcarea, de a urla ce simt şi tot aşa. Ce mai, m-am descurcat! Thomas nu şi-a făcut prezenţa simţită, ceea ce într-un fel mă bucură, dar pe de altă parte toată această ciondăneală îmi face bine, mă face să uit de Raul şi sentimente. Îmi lipseşte într-un mod ciudat nesimţitul acesta extrem de drăguţ.

      La finalul orelor m-am trezit că sunt însoţită de Jess, Thomas, Raul şi "amica" lui Raul, probabil cea pentru care s-a despărţit de mine, Vanessa. Această fată este prototipul uman al păpuşii Barbie. Are şi rochiţa roz! E mai frumoasă decât mine, are forme perfecte, pe când eu sunt o slăbănoagă. Îmi vine să plâng! Cu greu mă pot abţine când îi văd cum râd şi cât de bine se înţeleg.Vreau să mor! Jess fierbea de draci,lângă mine. Se apropie de urechea mea:

     "-Dacă mai continuă aşa păpuşa aia gonflabilă va avea nevoie de o nouă operaţie estetică, iar macho men de acolo nu va mai putea face copii!"

Eu nu mă pot abţine şi chicotesc puţin, ca imediat după să îmi mut privirea în pământ şi să revin la gândurile mele morbide. Deodata simt cum picioarele mele se dezlipesc de sol. Este Thomas care pur şi simplu mă cuprinde într-o îmbrăţişare de urs şi îmi şopteşte la ureche:

       "-Decât eu am dreptul să te supăr!E un dobitoc care nu te merită şi nu ştie ce pierde! Dar o să-i arătăm! Zâmbeşte pentru mine şi înnebuneşte-l pe el !"

     Un fior de plăcere îmi traversează tot trupul şi recunoscătoare pentru încurajările sale îi dăruiesc cel mai frumos zâmbet al meu. El îmi zâmbeşte inapoi. Îi ador zâmbetul !

      Restul drumului a fost ok pentru că Jess şi Thomas, care mă uimeşte în fiecare zi, mi-au păstrat zâmbetul pe buze. Ca să le mulţumesc i-am invitat la masă la mine şi după o scurtă discuţie cu Thomas am ajuns să le promit că voi face cartofi prăjiţi, eu care nu intru în bucătărie decât să mănânc. Am ajuns şi acasă! În sfârşit! M-am schimbat, i-am servit cu suc şi nişte prăjiturele pe care le făcuse mama special pentru mine şi apoi m-am dus în bucătărie, doar trebuia să îmi respect promisiunea.

        "-Vin să te ajut şi eu! Jess, dacă vrei, poţi să mergi până la magazin să iei nişte chipsuri?Şi mai găseşti tu ce să iei." Spune Thomas tot numai un zâmbet, dar ciudat, chiar vreau chipsuri şi mi-ar prinde puţin ajutor.

       "-Bine!"Spunem amândouă deodată.

      În bucătărie am curăţat cartofii toţi trei, Jess hotărând să rămână să ne ajute şi cât timp prăjim noi cartofii să meargă la magazin. Nu ne-am rănit, dar hainele noastre erau ude pentru că ne-am stropit cu apă. Am râs aşa de mult încât aveam impresia că nu mai am obraji. Într-un final a plecat şi Jess la magazin şi am mai rămas decât eu cu Tommi. Am găsit o tigaie, am pus uleiul care a început să sară. Thomas era lângă mine pregătit să pună cartofii, dar o picătură de ulei încins a sărit pe mâna mea şi m-am panicat: am luat tigaia de pe foc cu intenţia de a o pune în chiuvetă, dar m-am împiedicat şi aproape tot uleiul acela a căzut pe mâna lui Thomas care a scăpat cartofii. În acel moment m-am pus pe plâns. Nu am mai putut să rezist! Ştiam că îl doare şi e doar vina mea.

          "-Kriss, nu mai plânge! Nu e foarte grav! Ustură puţin , dar o să treacă! Unde este trusa de prim ajutor?" Îmi zice el calm, încercând să nu scoată nici un sunet de durere pentru a nu mai plânge eu. Nu am realizat cât de curajos poate să fie Thomas.

           "-E numai vina mea! Nu sunt bună de nimic! Stric totul! De aceea mă părăsesc toţi! "Spune eu printre lacrimi. Idioată! De două ori idioată!

*************

       Capitol nou! Yeii!

M-aş bucura dacă povestea mea ar deveni mai cunoscută, dar toate la timpul lor, nu? Oricum eu scriu pentru că îmi place şi pentru că m-am îndrăgostit de personaje. :)

Acest capitol este dedicat Anei Catalina Iliescu, cel mai înfocat cititor al meu ! Love you, babe!