TORN

capitolul 1

- Esti sigur ca e o idee buna sa ne mutam de acasa?
- Da, de ce nu? Nu ne leaga nimic de Shanghai, de ce sa nu incepem o viata noua in alta tara? In plus, asa vei avea ocazia sa petreci mai mult timp cu prietenul tau, nu te bucuri? Nu inteleg de ce mai ai dubii..
- Nu am dubii, pur si simplu nu stiu ce sa zic legat de faptul ca ne mutam in alta tara, atata tot. Stiu ce o sa zici, e ok, amandoi vorbim limba, asa ca asta nu e o piedica.
- Pai vezi?
- Si da, chiar as vrea sa petrec mai mult timp alaturi de el, pentru ca ne vedem doar rar in vacante.
- Exact. Hai ridica-te odata, avem avion peste cateva ore. O sa ne astepte la aeroport.
- Serios? Credeam ca lucreaza azi...
- A zis ca isi ia liber pentru noi. Ca sa ne duca si acasa si sa ne arate totul pe acolo.
- Ok, ok, am inteles Kris. Hai sa mergem!

     Kris Wu si sora lui Jia decid sa se mute in Coreea de Sud, pentru a mai schimba aerul. Locuiau de mici in Shanghai, insa decisera ca vroiau ceva nou. Nu ii lega nimic de acest oras, nu aveau familie. Parintii lor murisera intr-un accident de masina atunci cand Kris avea 10 ani si sora lui 7. Baiatul crescuse apoi avand grija de Jia pe care o iubea ca pe ochii din cap. Dupa 15 ani de la eveniment decise ca era cazul sa schimbe ceva in viata lor care incepuse sa i se para monotona.
     Se hotarara impreuna sa se mute in Seul. Kris isi gasise deja un job bine platit acolo, iar Jia il urma fiind sigura ca avea sa gaseasca si ea ceva de facut. In plus, avea un iubit coreean, si isi dorea sa petreaca mai mult timp cu el. Acesta fu fericit cand afla de decizia celor doi, si ii ajuta sa isi gaseasca un apartament in care sa stea. Il bucura foarte mult ideea de a o avea pe Jia mai aproape si se gandea ca relatia lor avea sa mearga si mai bine daca nu avea sa mai existe distanta intre ei.

- Cat ai zis ca dureaza zborul pana la Seul?
- Doua ore jumate Kris, calmeaza-te. Vor trece imediat.
- Stii ca nu imi place sa zbor!
- Stiu, dar cum altfel vrei sa ajungem acolo?? Stai linistit, serios, nu iti vei da seama cand va trece timpul.

     Lui Kris nu ii placea deloc sa calatoreasca in avion, si sora lui facu tot posibilul sa il faca sa se simta cat mai comfortabil pe durata zborului. Rasuflara amandoi usurati atunci cand capitanul anunta ca aveau sa aterizeze la Gimpo. Jia statea la geam, si Kris langa ea, refuzand sa se uite pe geam.
- Hai ge, chill, acum ajungem, uite, suntem aproape de pista de aterizare, ii zambi fata strangandu-l de mana.
- Da, e ok draga mea, dar...se opri el brusc dupa ce simti o presiune destul de mare...de ce simt ca ne ridicam din nou??
- Pentru ca ne ridicam, nu inteleg de ce. Eram la cativa metri de pamant. Mhh, or fi gresit pista sau ceva de genul?

     Avionul se ridica brusc in aer, facandu-i pe toti pasagerii sa tresara, pentru ca se asteptau sa simta presiunea aterizarii la sol. Dupa cateva minute avionul deja luase cateva sute de metri altitudine.

- Jia ce naiba are asta, se misca prea ciudat, parca am cadea in gol asa??
- Ma gandesc ca poate sunt curenti de aer sau ceva, pentru ca ai dreptate, e prea ciudat modul in care se misca. Asta e, avem rabdare, vor anunta ce s-a intamplat, stai linistit.

     Trecu mai bine de o ora si avionul inca survola deasupra coastei Coreei de Sud. In cabina era zarva ca de obicei, lumea parea sa nu se gandeasca la ceea ce se intampla. Kris era din ce in ce mai incordat, iar Jia incepuse sa se enerveze si ea deoarece pilotul nu facea nici un anunt. Insotitoarele de zbor continuau sa spuna ca asteapta vesti, desi o anumita umbra se putea citi deja pe chipul lor.

- Ok, zise Jia satula sa astepte, ne puteti spune ce se intampla aici? Avem dreptul sa stim de ce am ratat aterizarea si de ce ne invartim in cerc de o ora si ceva!!
- Asteptam vesti de la capitan, nu vrem sa se creeze panica in cabina momentan, ii raspunse o insotitoare de zbor.
- Aha, deci se intampla ceva, pentru ca brusc sunteti foarte albe la fata. Ar fi corect sa spuneti ce se intampla, avem dreptul sa stim.
- Nu se intampla nimic grav, nu va faceti griji!
- Sigur? Adica imi spuneti ca nu e grav faptul ca un tren de aterizare nu s-a deschis si ca nu am putut ateriza? isi pierdu fata rabdarea.
- Jia, ce naiba spui? o intreba Kris socat.
- Crezi ca nu am zburat deja de zeci de ori, si ca sunt in stare sa recunosc zgomotul facut de roata care coboara? In cazul de fata nu am simtit nimic, si stam fix deasupra. Deci, zise ea intorcandu-se catre fata care o privea inmarmurita, ne spuneti ce se intampla??
- O clipa, merg sa vorbesc cu domnul capitan.

     Dupa cateva minute, in cabina sosi anuntul asteptat: Jia avusese dreptate, unul din cele 3 trenuri de aterizare nu se deschisese atunci cand erau aproape de aeroportul Gimpo, si au fost constransi sa ia altitudine si sa execute cateva manevre in incercarea de a-l debloca. Toate tentativele capitanului ramasesera fara rezultat, asa ca acum erau nevoiti sa efectueze o aterizare de urgenta pe aeroportul din Incheon, unde se pregatea deja o pista pentru ei. Kris se panica putin la auzul vestii, insa sora lui incerca sa il linisteasca spunandu-i ca pilotii erau special antrenati si pentru situatii de acest gen.
     Insotitoarele de zbor se indreptara catre pasagerii care stateau pe locurile de langa iesirile de urgenta, si le facura instructajul despre cum sa deschida usa si cum sa se miste mai repede atunci cand aveau sa aterizeze. Restul pasagerilor realizara gravitatea situatiei si incepura sa se panicheze putin, iar fetele din cabina erau la fel de speriate deoarece nu se mai confruntasera niciodata cu o astfel de situatie.
     Avionul se apropie incet de pista special pregatita de pe aeroportul Incheon. Jia ii spuse lui Kris sa se linisteasca si il stranse si mai tare de mana, in timp ce privea pe geam pentru a vedea cat de aproape sunt de sol. Cele doua roti atinsera solul scrasnind, si avionul se inclina in ciuda eforturilor pilotului de a-l tine drept. Motorul de sub aripa dreapta atinse solul scotand cateva scantei. Pasagerii se tineau strans de scaune, si insotitoarele de bord tipau ca toata lumea trebuie sa tina capul jos. Kris urma instructiunile echipajului, insa sora lui era atenta la tot ce se intampla in cabina. Se simtea ca si cum ar fi intr-un roller coaster nebun. Avionul se opri greu si aripa dreapta lua foc. Flacarile erau destul de inalte si lumea incepu sa tipe. Cu totii se ingramadira catre partea stanga a avionului, unde cineva deschisese usa aflata deasupra aripii. Jia isi lua poseta in brate, il stranse pe Kris de mana si se indrepta si ea catre iesire. Fumul gros din cabina o impinse sa sara imediat afara, pe toboganul de siguranta. Inchise ochii si imediat ce atinse pamantul doua brate o cuprinsera si o purtara departe de avionul in flacari. Fata deschise ochii si observa ca nu era fratele ei cel care o ajutase.
- Multumesc Kr...stai asa, cine esti???
- Numele meu e Junmyeon.
- Unde e Kris??? urla ea.
- Cine e Kris?
- Fratele meu, tipa fata. Te rog, spune-mi ca e in regula, era chiar in spatele meu inainte sa sar.
- In spatele tau a sarit o alta femeie, nu am vazut nici un baiat, imi pare rau.
- Nu se poate, trebuie sa il gasesc pe Kris, tipa ea disperata, ridicandu-se de jos.
- Nu te duci nicaieri! zise baiatul ferm. Merg eu inapoi. Ce semnalmente are?
- E inalt si slab, are 1.90m si par blond precum un pui de gaina.
- Ok, te rog sa nu te misti de aici pana nu ma intorc, ai inteles?
- Oook, zise fata speriata.

     Baiatul disparu in multime, in timp ce Jia plangea in hohote. Fumul deveni prea gros si fu nevoita sa se mute, impreuna cu alte persoane care asteptau langa ea. Avionul deveni o flacara vie si ea incepu sa tipe gandindu-se la fratele ei care ramasese in urma. In cele din urma ii vazu pe cei doi impreuna. Junmyeon il cara pe Kris care parea semi inconstient.
- Kriiiis!!! tipa fata.
- E in regula, dar cred ca trebuie dus la spital cat mai repede. A inghitit prea mult fum, nu mai e constient.
- Doamne, iti multumesc mult pentru ca l-ai ajutat!
- Va duc la spital, tipa baiatul. Am masina afara, sa mergem.