Ultimul Război: Ordinul Supravieţuirii

Capitolul 7 - În care ar fi ideal să nu le tremure mâinile

CAPITOLUL VII

Dylan era un profesor cel mult decent. Știa foarte bine ce are de făcut și răbdarea necesară să le explice, dar incapacitatea celorlalți 3 de a înţelege ce trebuie să faca îi testa fiecare nerv. Prima noțiune pe care încercase să le-o predea fusese orientarea fără o busola, folosind pozitia muschiului de pe copaci și cea soarelui pe cer. Austin, care crescuse in Franţa, le mărturisise că fusese la câteva cursuri de cercetași, dar prefera sa păstreze asta un secret față de Dylan. Urma să fie micul lor atuu secret.

Pentru aproape 3 ore, Maryse si Xander ascultasera descrieri ale diverselor tipuri de mușchi și de ciuperci, începând cu ce puteau să mănânce și ce nu. Fata era aproape sigură că liderul lor ar fi amânat lectia măcar cu câteva ore dacă ea nu ar fi încercat să culeagă o ciuperca roșie cu buline albe. Strigătele celor trei băieti o opriseră chiar la timp, dar ea își imaginase că dacă apăreau in toate filmele Disney erau și comestibile. Nu erau.

Apoi, știind că urma să se înnopteze, fiecare dintre ei a trebuit să aprindă un foc, folosind chibiritele din ghiozdan și lemne uscate pe care le adunaseră special pentru asta.

-- Dacă eram cu adevărat în mijlocul pădurii și nu la câțiva pași de un oraș, acum ați fi mâncat exact ce ați reușit să vânați, îi informă Dylan după ce toți trei reușiseră să își aprindă un foc. Cu toate astea, nu sunt chiar atât de crud.

Își scutură capul și râse la propria sa glumă, fără să îi pese că nimeni altcineva nu mai făcea asta. Din ghiozdanul lui, considerabil mai mare și mai plin decât ale lor, scoase câte un pachet de biscuiți pentru fiecare și o pungă de curmale confiate. Le aruncă mâncarea și se așeză langă cel mai apropiat foc, cel al lui Xander.

-- Poate că ar fi bine să le stingeți pe celelalte, le sugeră, gândindu-se că e mai bine să nu riște să atragă atenția într-un mod atât de prostesc.

Maryse și Austin se grabiră să îi urmeze ordinele.

-- Pot să întreb ceva? își drese Maryse vocea, fără să mai aștepte aprobarea. De ce ne înveți toate astea?

-- Cum adică? Dylan părea sincer nedumerit.

-- Supraviețuirea în natură, orientarea în spațiu și, ceea ce presupun că ai de gând să faci mâine, să tragem cu un pistol.

-- Oh, și nu merge o explicație vagă cu războiul, interveni asiaticul pe când Dylan dădu să deschidă gura pentru a formula un răspuns. Hai să ne prefacem că nu ne-ai mai spus nimic până acum, nici măcar de prietena aia pe care tot menționezi că vrei să o găsești.

-- Eu nu am auzit partea aia deloc, îl susținu Austin, vizibil încă supărat pe liderul grupului pentru scena de mai devreme.

Maryse încercă să își ascundă un rânjet văzând ce alianță își formaseră împotriva prietenului lor. Își refăcu cocul dezordonat pe care îl purta zilnic încă de la accident, încercând pe de-o parte să ascundă starea jalnică in care i se afla părul de când nu mai fusese spălat, și, in același timp, pentru a nu fi deranjată de șuvițe care să îi intre in ochi sau in gură. Își pusese în gând să se tundă cu prima ocazie, adică în momentul în care avea să dea de o oglindă.

-- Bun. Uh, știți deja că toată campania de testare a copiilor și adolescenților pentru a-i găsii pe cei mai geniali dintre ei e-- în cel mai bun caz -- coruptă. Maryse și Xander, amândoi știți că, dacă ați fi fost testați ați fi putut ajunge in refugii; oare știți ce li se întâmplă celor care nu sunt destul de deștepți sau apți fizic?

A dat din cap că nu, deși avea o vagă bănuială.

-- Fiecare dintre ei, indiferent de origine, e mutat într-un oraș. De la promisiunea unei vieți perfecte ajung la dezastrul care este lumea în care trăim: riscă să fie uciși chiar și pentru hainele de pe ei, sunt folosiți pe post de cobai pentru cercetători sau cine știe ce alte atrocități.