Ultimul Război: Ordinul Supravieţuirii

Capitolul 10 - În care Maryse încearcă să fie o persoană decentă

CAPITOLUL X

-- Crezi că ar trebui să întrebăm ceva despre... asta? întrebă Xander gesticulând la imaginea celor doi care dormeau îmbrățișați.

-- Îmi e frică să întreb.

Maryse deschise ochii leneșă, doar pentru a-i închide înapoi o secundă mai târziu, când razele soarelui aflat chiar deasupra lor o anunţara că era deja aproape de mijlocul zilei. Văzu cele două siluete ale lui Austin si Xander aplecate în directia ei și încerca să proceseze frântura de conversație pe care o prinsese.

Își mută ușor capul și aproape că sări în picioare când își dădu seama de ce pământul devenise deodată atât de moale și confortabil.

-- Neaţa, May, auzi și vocea ușor răgușită a lui Dylan de sub capul său.

Se ridică in fund ușor ameţita și de-a dreptul confuză.

-- Nu știu dacă realizati, dar am cam pierdut o zi de mers.

De obicei Dylan îi trezea odată cu răsăritul soarelui, dar din cine știe ce motiv, în acea zi își alesese să nu o facă.

-- Dylan a uitat să ne trezească, îl acuză Austin.

-- Ba nu am uitat nimic, și nu, nici nu am dormit mai mult ca de obicei, Xander, în caz ca asta vrei sa întrebi.

Maryse îi aruncă o privire bănuitoare.

-- Nu am vrut sa te trezesc, fraiero, zise Dylan. Dormeai prea frumos. Am așteptat sa faci asta singura, chiar dacă între timp mi-au amorţit toate mâinile și picioarele.

Fata își dădu ochii peste cap și se ridică in picioare. Dădu să își adune lucrurile, nevrând să mai piardă timpul din vina ei. Xander si Austin începură și ei să facă acelasi lucru înainte de a fi opriți de Dylan.

-- Hai sa mai stăm aici azi, sa ne odihnim.

Austin se uită la Maryse, sperând să înțeleagă mai ușor dacă Dylan glumea. Expresia de pe fața ei nu făcu decât să îi mărească și mai mult confuzia. Auzise bine? Dylan voia să se odihnească? Soldatului îi păsa de ei?

-- Odihnim? Acum vrei să ne odihnim? După ce am mers mai bine de 150 de kilometri în 6 zile?

Blondul încuviință, nedumerit de confuzia celorlalți. I se părea ciudat să aibă o astfel de reacție din partea lor, când tot ce făceau de când îi cunoscuse era să se plângă.

Maryse era cu adevărat confuză, dar știa că orice comentariu l-ar fi putut face pe Dylan să își schimbe decizia. Nu avea să riște o zi de odihnă pentru picioarele sale obosite doar pentru a părea deșteaptă în fața celorlalți.

Și acea zi le prinsese mai bine decât o lună la un spa de lux. Corpurilelor se obișnuise deja cu efortul de a umbla ore în șir, degetele le tânjeau după atingerea armelor. Dar nicio senzație nu se compara cu cea de a sta așezat pe pământul rece, de a fi scăldat de soare și de a nu avea nicio grijă. Dylan nu spusese nimic cum că ar avea voie să mănânce mai mult sau să aprindă focul și să-l țină aprins mai mult de 15 minute, dar ceilalți trei își asumaseră că pot. Iar cum blondul nu intervenise tunând și fulgerând, deși se asiguraseră că îi vede făcând tot ceea ce le era interzis în mod normal, totul părea să meargă ca pe roate.

Asta până în momentul în care masa fusese gata.

-- Haide, femeie, mănâncă și tu ceva! o îndemnă Xander cu o bucată de iepure pentru a miia oară.

Fata dădu să protesteze și să îi spună să o lase în pace, dar Dylan sări în apărarea ei înainte să poată forma o idee coerentă.

-- Xander, cred că ar fi o idee bună să o lăsăm în pace. E alegerea ei, până la urmă.