Astrid si dragonul sangeriu

Capitolul 7

 
    Astrid pov.

    -Astrid, stii sa calaresti un dragon?

    -Da, desigur. De ce ma intrebi?

    -Te intreb pentru ca vrem sa mergem pana in Taramul Primaverii si e cale lunga pana acolo, asa ca va trebui sa calarim dragonii, mi-a explicat el cu blandete.

    -Dar de ce mergem tocmai pana in Taramul Primaverii? am intrebat. nedumerita.

    -Mergem pana acolo pentru a ne intalni cu un alt prieten de al meu, Andrew, imi spune Liz, nerabdatoare, cu ochii sclipitori.

    -Si cand vom porni?

    -Ce zici de acum?

    -Mie imi suna bine!

    Matt pov.

    In timp ce ne duceam fiecare spre dragonul sau, privirile nostre s-au mai intersectat o data, de data aceasta fiind mai patrunzatoare.

    Astrid avea o privire asa de profunda incat simteai cum te rascolea in interior.

    Ahhh, fata asta! Ma innebuneste privirea ei!

   Astrid pov.

   Ma uitam in ochii lui Matt si ma puteam oglindi in ei. Asa erau de sclipitori. Te puteai pierde in ochii lui adancii.

    Ciudat era ca ma simteam in siguranta. Ma simteam protejata de fiecare data cand ma uitam in ochii lui caprui.

    Ahhh, privirea lui! Ma face sa ma gandesc la el intruna!

    Dupa ce am incheiat contactul vizual, am incalecat pe dragoni si ne-am luat zborul.

    Zburam in formatie de triunghi, cu Liz in fata, calare pe dragonul ei imens cu patru aripi. Zbura destul de repede, asa ca trebuia sa tinem pasul cu el.

    Matt statea in dreapta mea, privindu-ma dubtil printre gene si crezand ca nu il vad.

    Dar ghinion, l-am vazut si m-am uitat la el insistent, cu fata mea dubioasa.

    Cand mi-a vazut privirea s-a intors la dragon, iar eu i-am luat-o inainte cu dragonul meu.

    Fire era mai rapid decat Snow, asa ca nu a fost o problema sa il intrec. Adevarata problema era ca se uita la mine, iar eu nu stiam de ce.

     Ma enervez deobicei, daca nu stiu ceva, ceva cum ar fi raspunsul la aceasta intrebare ce ma innebuneste.

    Matt pov.

    Ce e? Acum nu am voie nici sa ma uit la ea?

    Acum s-a suparat pe mine ca ma uitam la ea, dar poate nici nu ma uitam la ea. Poate ma uitam prin ea!

    Adica poate ma gandeam la ceva si ma uitam in directia aia! Nu inseamna neaparat ca ma uitam la ea! Poate ma uitam in gol!

    Degeaba incercat eu sa ma conving ca nu ma uitam la ea, cand defapt eram constient ca ma holbam la ea de-a dreptul!

    Pana la finalul micii noastre excursii nu m-am mai uitat la ea, sa nu mai am parte de aceeasi privire ca mai inainte.

    Nu mi-a placut privirea aceea. Avea ceva demonic in ea, ce ma facea sa ma framant intruna, pana am ajuns la destinatie.

    Odata ajunsi, am descalecat de pe dragoni si am inaintat cu grija. Ne aflam intr-o padure deasa, cu un aer misterios.

    Deodata se lasa o ceata densa, de nu mai puteai vedea nici la doi pasi.

    Eram inspaimantati, cu sufletele la gura. Adevarul e ca nu aveai cum sa nu te temi de orice misca intr-o padure deasa, impanzita de ceata groasa.

    La un moment dat, ceva se aude dintre tufisuri din fata noastra. Apoi se mai aud zgomote din alte tufisuri, din spate.