Astrid si dragonul sangeriu

Capitolul 13

   
    Astrid pov.

    In timp ce facem contact vizual, aud un sunet de fasait de frunze, doar ca mai strident, ce se apropia cu repeziciune.

    De pe dupa copaci a aparut Fire, cu Liz si Andrew. Fire s-a indreptat repede spre raul in care se varsa marea cascada.

    - Ce faceti porumbeilor? il aud pe Andrew zicand, iar Liz chicoteste.

    - Nimic... Voi?

    - Eee, cum nimic? Credeti ca nu am vazut? zice Liz si rade.

    - Si noi v-am vazut! zice Matt, facandu-mi cu ochiul subtil.

    Vrea sa ii joc jocul si stie ca o sa o fac. Nu stiu ce s-a intamplat intre ei doi, dar vreau sa aflu,asa ca zic:

    - Da! Si noi v-am vazut, asa ca nu mai comentati! le zic, facandu-i cu ochiul lui Matt.

    Acesta imi zambeste usor cu coltul gurii. Dupa ce cei doi plecau avea sa imi povesteasca tot ce a vazut.

    - Serios? intreaba Andrew, deja rosu in obraji, punandu-si mana pe dupa ceafa si lasandu-si capul in pamant.

    Doar uitandu-ma la el, puteam sa o vad si pe blonda rosind. Oare ce au facut asa de rusinos?

    - Mi-am amintit ca am uitat lemnele in padure! se scuza Liz. Andrew, vii cu mine sa le luam? il intreaba cu o voce inocenta oe care nu o puteai refuza.

    Dupa ce i-am vazut pierzandu-se printre copacii grosi si desi, m-am uitat la Matt cu o spranceana ridicata. Astept niste explicatii. Unele foarte bune.

    - In timp ce mergeam prin padure, dupa ,,cearta" noastra, i-am vazut sarutandu-se in padure.

    - Serios? zic eu socata.

    Chiar nu ma asteptam la asta! Liz cu Andrew? Cand s-a intamplat? Cum s-a intamplat? Sunt bulversata.

    In timp ce gandurile acestea imi inundau mintea, am observat absenta prietenului meu fidel.

    - Auzi  l-ai vazut cumva pe Fire?intreb, mai-mai sa intru in panica. Era aici acum un minut si acum nu mai este nici urma de el.

    - Nu, nu l-am vazut, dar banuiesc unde ar putea fi, spune cu un pic de mister in voce.

    - Pe bune? Nu avem timp de asa ceva! Se insereaza si trebuie sa il gasim, ii zic pe un ton raspicat, din care se putea citi si disperare.

    - Bine, bine. Cred ca ar putea fi langa cascada. Poate ca ii era sete si a vrut sa bea niste apa.

    - Poate, am spus, cu o oarecare teama si indoiala in voce.

    Matt a simtit acest lucru si de aceea mi-a zis pe un ton bland, ca de mama grijulie:

    - Nu te teme! O sa il gasim!

    Mergem pana la cascada. Acolo nu e nimeni. Nu avea cum sa fie acolo.

    - Ai zis ca il gasim aici! ii zic eu lui Matt, aproape tipand de nervi.

    - Linisteste-te! Poate e dupa cascada! imi zice el, aratand spre apa care curgea de sus.

    - Bine. Dar daca nu e acolo o sa te...te...nu stiu ce iti fac.

    - Bine, dar calmeaza-te. Te-ai facut la fata mai ceva ca un mar ionatan, zice si imi zambeste.

    Dar eu nu ii zambesc. Ma intorc cu spatele si ma indrept grabita spre spatiul liber dintre pietre si apa care curgea repede. Trebuie sa il gasesc, iar el ma ia peste picior, ceea ce ma deranjeaza la culme. Ce e mai grav este ca stie asta.