„Viața mea a devenit asemenea crepusculului, doar o lumină difuză de după apusul sau răsăritul soarelui. Când nu sunt trasă înapoi de Ivanov, sunt împinsă înainte de Enchiridion, iar când rolurile acestora se inversează eu sunt cea care spune dreapt...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O Fotuna velut luna statu variabilis semper crescis aut descrescis; vita detestabilis nunc obdurat et tunc curat ludo mentis aciem, egestatem, potestatem dissolvit ut glaciem.
O, soartă Precum luna Eşti schimbătoare Mereu crescând şi descrescând viaţă detestabilă întâi prigoneşti şi apoi alinţi, te joci cu mintea noastră, sărăcia şi puterea le topeşti precum gheaţa.
O FORTUNA – Carl Orff
Amuleta Hamsa
— Dacă nu-mi spui în secunda asta de ce m-ai adus aici jur că plec, Tayna se oprise o clipă cât să-și tragă sufletul și să-și culeagă ciulinii de pe pantaloni, îndemnându-l și pe Ivan să ia o pauză.
— Mai avem puțin, o înștiințase posac și își continuase drumul. Ajungând la baza unui nuc bătrân privise în urma sa și își mijise ochii obligând fata să-l urmeze tăcută.
— Mă chemi la miezul nopții să ne uităm la stele și eu am încredere în tine, ca o idi..., nu apucase să mai continue pentru că o creangă căzută îi fusese piedică în cale și ajunsese pe pământul ud. Își șterse frunzele umede de pe chip și își înălțase capul privind cum aerul prindea formă în fața sa.
— Poți înceta cu șotiile astea ? o mustrase Ivan.
— Iartă-mă că am căzut, spuse ironică și fără ajutorul lui se ridicase; își șterse genunchii și fusese atentă la tânăra fantomă a cărui atenție era acaparată de ceva ce se petrecea în apropierea lor. Își îndreptase chipul spre direcția privirii sale fantomatice și se aplecase la îndemnul fantomei.
— Ce fac ? întrebase șoptit, dar tot ce auzise ca răspuns fusese „ssss” apăsat și o mustrare din privire.
Părea a fi un grup de adolescenți, însă robele negre ce-i acaparau pe fiecare în parte ca niște mantii îi crea dificultate în a-i recunoaște. Poate erau chiar cunoscuți, însă ceea ce făceau ei nu-i era prea cunosc. Într-un șir indian de șase persoane merseseră pe poteca cimentată care ducea la cele două morminte de lângă gardul de fier: cel al mamei fetei și al tânărului. Privise înmărmurită cum se apropiaseră de cavoul mamei sale si agresiv se ridicase fiind gata să-i ia la rost pe tineri.
— Ce vrei să faci ? apăruse Ivan in fața ei și se încruntase furioasă.
— Ce fac ei, nu eu, strigase la el și sub un impuls de teamă Ivan își trecuse mâna prin interiorul tinerei forțând-o să se așeze pe iarba uscată și udă de la picurii de mai devreme.
