„Viața mea a devenit asemenea crepusculului, doar o lumină difuză de după apusul sau răsăritul soarelui. Când nu sunt trasă înapoi de Ivanov, sunt împinsă înainte de Enchiridion, iar când rolurile acestora se inversează eu sunt cea care spune dreapt...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ibelieve in nothing, not the end and not the start I believe in nothing, not the earth and not the stars I believe in nothing, not the day and not the dark I believe in nothing but the beating of our hearts
30 Seconds to Mars – This is war
CARTEA LUI ENCHIRIDION
Tayna se ghemuise pe scaunul din fața șemineului stins și își proptise capul în mâna stângă. Dion privise la ea și își formase fără să sesizeze un mic zâmbet pe chip. Era inofensivă, prea inocentă pentru această luptă și se întrebase de ce Ivanov alesese să-i sacrifice sufletul unei astfel de persoane. Stăteau amândoi paralel unul față de celălalt și așteptau fiecare câte ceva, Tayna apariția lui Ivanov, Dion răspunsuri, multe răspunsuri. Și pentru că asta aștepta și era nerăbdător să afle multe, i se adresase:
— Nu a apărat încă ?
— Nu, îi răspunsese privind în jur, nu este nicăieri.
— Ce i s-a întâmplat ? își așezase glezna stângă pe genunchiul drept și își dăduse jos paltonul confecționat din stofă groasă și căptușit cu vatelină, lăsându-l lângă el.
— S-a exteriorizat și a dispărut, mai face așa când se obosește.
— Cum te-ai întâlnit cu el, Tayna ?
— Din respect, începuse întorcându-se cu tot corpul spre el, nu o să vorbesc în lipsa lui.
Dion zâmbise ironic și își plasase mâinile pe brațele scaunului. Își luase o postură destul de impunătoare încât să simtă că ar fi trebuit respectat, dar Tayna era mult prea obosită să-i simtă alura dominantă.
— Bine, dă-mi de știre când apare, cuvântase bărbatul neluându-și privirea pe de chipul ei.
— Tu ești Dion, nu ?
— Enchiridion, o corectase acesta.
— Îmi poți spune ceva despre tine ?
— Mi-aș dori să fim toți trei aici, răspunsul lui o făcuse pe Tay să tacă, dar nu pentru lung timp deoarece tonul de apel al telefonului îi acaparase atenția, făcând zgomot în întreaga încăpere. Sub atenția lui Dion îi răspunsese prietenei sale șoptit:
— Alo !
— Dacă nu-mi spui acum unde ești, îl sun pe taică-tu ! îi oferise Raisa un ultimatum nervoasă, iar Tay se ridicase brusc. Se speriase, dar își potolise vocea tremurândă și îi vorbise:
— Ce s-a întâmplat ? se depărtase de Dion până ajunsese la scări.
