„Viața mea a devenit asemenea crepusculului, doar o lumină difuză de după apusul sau răsăritul soarelui. Când nu sunt trasă înapoi de Ivanov, sunt împinsă înainte de Enchiridion, iar când rolurile acestora se inversează eu sunt cea care spune dreapt...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
SCOPUL LUI DION
Dion îi trase scaunul și o așezase la masă, apoi îi întinse în față farfuria cu mâncare. Nu părea că Tayna dorea să se atingă de ceva așa că luase o felie de pâine și o unse cu unt, apoi presărase puțină sare și adăugase o felie de cașcaval. Îi cuprinse mâna și îi pusese felia în palmă. Se așezase pe scaunul din capul mesei și își turnase vin, îl ridicase la nivelul buzelor și îi analizase Taynei fiecare trăsătură a feței.
Ceea ce spusese Dion cântarea prea mult pentru ea. Nu doar faptul că a sa carte era activată acum și era căutată ca aurul ci și povestirea despre mama ei îi completase angoasa. Aceasta se cunoscuse cu Dion când el avea douăzeci și unu de ani, în anii umani, în cei eterni sărea peste sută. Începuse ca stagiară la un ziar local, iar Dion lucra la redacție de vreo doi ani. Era șef de echipă și îi plăcuse atât de mult caracterul ei nestăvilit încât o numise „învățăcel”. Stătea mereu în dreapta lui și cugetau la toate știrile împreună, analizându-le și făcând reportaje peste reportaje. Femeii îi plăcea atât de mult ceea ce făcea încât îl determinase și pe Dion să fie mai responsabil cu slujba pe care și-o alesese. Curiozitatea și pasiunea pentru jurnalism erau calitățile care o descriau cel mai bine și le avusese din totdeauna, până când într-o zi tot acestea au împins-o să facă un reportaj mai altfel decât cel de divertisment și politică. Se baza pe misticism și reportajele ei fuseseră cât se puteau de verosimile ca sa-i creeze lui Dion o mie de întrebări. O simțea specială, dar nu într-atât încât să cunoască Lumea A Treia.
„ — Sursele, de unde ai sursele ? o întrebase bărbatul imediat ce citise reportajele.
— Din punct de vedere al informatorilor, aceștia pot beneficia de securitatea datelor, i se răspunsese, iar femeia lăsase un zâmbet la vedere.
— Ai dreptate, zâmbise și Dion și lăsase foile pe masă, apoi se așezase pe colțul acesteia. Dar pentru că ești prietenă cu mine nu ai vrea să-mi mărturisești ? Sunt foarte curios de unde atâta imaginație.
— Nu e imaginație, sursele sunt reale, sărise tânăra.
— De unde ? accentuase Dion așteptând răspunsul ei întârziat de altfel.
— Îl vei publica sau nu ? femeia se ridicase, nerăbdătoare.
— Și ce vom stârni ? Nici măcar adolescenții nu vor citi asta.
— Deci nu o faci, conchise femeia și își luase foile.
— Nu te supăra pe mine, dar nu o fac.”
După această discuție, Dion o urmărise constant și vizitele ei cele mai dese erau la un cămin de bătrâni. Când se interesase mai târziu pe cine vizita mereu femeia – și asta o făcuse prin întrare prin efracție, seara –remarcase căutările de pe calculator la salonul cinci, unde și mersese imediat. Era un bătrân în jurul vârstei de șaptezeci de ani, nu vorbea, doar scria pe o plăcuță metalică ce gândea sau voia să spună. Așa îi zise lui Dion „vamipirul” ca și cum ar fi țipăt și tot așa îi reamintise că este „lucrarea diavolului”. Era un mag, dar un mag pus sub o vrajă de pedeapsă. Mama Taynei se întâlnea cel mai posibil cu un mag pedepsit de Cler, iar ea credea că îl ajuta dacă îi făcea povestea cunoscută. Dion făcuse atunci ceea ce a considerat că era bine. Îl înlăturase pe mag și făcuse în așa fel încât mama Taynei să ajungă să lucreze la cea mai mare redacție din Moscova. Acolo se cunoscuse cu tatăl ei, cu Ian, și tot acolo își începuse un alt drum, departe de vampir.
