„Viața mea a devenit asemenea crepusculului, doar o lumină difuză de după apusul sau răsăritul soarelui. Când nu sunt trasă înapoi de Ivanov, sunt împinsă înainte de Enchiridion, iar când rolurile acestora se inversează eu sunt cea care spune dreapt...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Those who have seen your face, Draw back in fear. I am the mask you wear. It's me they hear.
Cei care ţi-au văzut fața, Se retrag înfricoșați. Eu sunt masca pe care o porți, Eu îi aud.
THE PHANTOM OF THE OPERA
CONACUL ROMANOVILOR
Închisese ușa locuinței cu mare grijă ca să nu facă zgomot și a întors de cheie de două ori, apoi o luase cu mare grijă către dormitor. Ajunsese fără a-și trezi tatăl și se trântise pe pat, amuleta de la gât atrăgându-i atenția prin răceala simțită pe piele, altfel era un obiect abia simțit. O dăduse jos și o ridicase în dreptul privirii.
— Ce chestie ciudată, își zise și o trântise pe pat, apoi, când își simțise pleopele grele semn că o năpăstuia somnul, se ridicase si o luase spre baie pentru un duș cald și relaxare, cât și pentru dezinfectarea rănii de la picior.
Revenise înapoi în dormitor peste o oră jumătate și privise din nou amuleta. O speria din cale-afară, o speria mai rău situația în sine. Se trântise pe pat și așezase lanțul roșiatic pe mobilier. Ivan avea să se țină de promisiune dacă mai voia ajutor, dar oare, se întreba, ea își dă seama cu adevăr la ce se înhamă ?
De dimineață se trezise obosită. Se întrebase din nou, dar mai serios și mai profund „Ce să fac eu acolo ? De fapt, ce fac eu în toată situația asta" și când ieșise din cameră și zăbovise la ușă se hotărâse să pună capăt acum. Nu avea să mai continue pentru nimic, nu credea cu adevărat în vorbele lui, credea în Dumnezeu și dacă el i-a luat mama atunci nu avea să se revolte și nu avea să-i ceară îngăduință.
Permisese șoferului unui taxi galben să parcheze la un colț distanță de conacul Romanovilor și o luase la pas prin băltoace și nămol produs de ploaia torențială de aseară. Așa era toamna în Rusia. Nu știa nimeni când avea să plouă sau să ningă, dar să mai menționez speranțele pe care le aveau oamenii la puțină căldură ?
Tayna privea în jurul ei ca la un exponat rar. Nu se încumeta nimeni să calce prin aceste pâlcuri de când poliția a anunțat dispariția unor adolescente dornice de aventură, și o amuzase teribil teama de atunci și liniștea de acum. Pământul romanovilor se întindea pe cinci kilometri pătrați, deținând pe vremuri și un teren de vânătoare. Acum, însă, era doar câmp deschis în față și pădure în spate, deasă de nici razele soarelui nu se îngăduiau să înainteze, dar o făcea ea. Ajunsese la porțile din fier ruginite și pătrunse pe cea mică privind uimită grandiozitatea conacului. Arăta spectaculos chiar și acum, deși îi lipsea o bucată bună din acoperiș, avea balustradele căzute și se vedea întreaga componență a materialelor, cât și geamurile erau sparte. Dacă statul ar fi avut grijă de el, acum era o zonă turistică de invidiat, iar Ivan ar fi ajuns fantoma cunoscută ca „Trecutul unui romanov”.
