Ivanov - Contemplând secrete

Capitolul X

Ultima decizie: Adio

            Deși credea că ea va fi cea care ar fi îndrăznit să-l lovească pe Ivan, Dion o uimise profund când deschise ușa conacului de era să cadă și candelabrul și apropiindu-se de fantoma ce răsărise din bucătărie o ațintise cu indexul și îi strigase autoritar:

     — Ai noroc că ești abur, altfel aș fi spălat pereții cu tine !

     Nimic nu era descris pe chipul lui Ivan, asta îl înfuriase și mai tare pe Dion, doar își ațintise privirea pe Tayna și făcuse o mișcare a capului care o îndemna să zică motivul acestei răzvrătiri.

     — Ce-am mai făcut acum ? se auzize și vocea lui pasivă, Tayna nu avea să-i vorbească, i se părea.

     Ca fantomă, Ivan, nu reușea să simtă multe și dacă o făcea emoțiile îi erau atât de încurcate încât și dacă ar fi stat zile întregi să le descoase nu și-ar fi dat seama care e tristețea sau mâhnirea.

     — Ai mințit-o iar și m-ai mințit și pe mine, se răstise din nou Enchiridion în timp ce Tayna stătea și îi privea – pe Dion ca pe un tată care-i lua apărarea și, din păcate, pe Ivanov ca băiatul ce a râs de sentimentele ei pentru el.

     — Ce-am făcut ? scrâșnise fantoma printre dinți, iar Dion își dăduse jos vesta neagră ce-i strângea spatele, apoi începuse să râdă isteric.

     — Îți bați joc de noi, asta ai facut de la început, iar noi ne punem viețile la bătaie pentru salvarea ta, îi strigase și la râsul lui Ivan chiar îi venea să-l pocnească, așa că aruncase cu o vază veche-n spiritul lui. Trecuse prin Ivan și se sparse de peretele bucătăriei, Tayna își duse mâinile la gură.

     — Să-mi salvați viața ? murmurase acesta retoric, apoi lăsase la final o intonație de râs dezamăgitor încât o distruse pe Tay. Era mai sigură acum pe ea, nu mincinuile lui Ivan o dureau mai tare ci faptul că simțea ceva pentru această fantomă, ceva ce nu putea separa de prietenie sau mai rău, iubire.

   — Voi aveți scopul vostru, cu ce sunt eu mai prejos de voi ? țipase și acesta, iar candelabrul încăperii începuse să se clatine din nimic. Cu ce ? Cu faptul că-mi vreau corpul pe care tu l-ai făcut dispărut ? îl ațintise pe Dion. E vina ta că am murit până la urmă, e vina ta și a cărții tale stupide și faptul că mă ajutați nu vă face mironosițe, aveți fiecare - făcuse semn cu indexul spre Tayna - scopul vostru.

     — Problema noastră este că tu minți continuu. Te-am întrebat azi dimineață dacă ai avut grijă ca Tayna să fie protejată și ai susținut că ai luat măsuri. S-a întâmplat asta recent, nu acum două luni când ai urmărit-o ca un bezmetic.

     —...Tayna a pățit ceva ? Întrebase Ivanov canalizându-și atenția pe ea. Părea pierdută acolo într-un colț și dacă nu ar fi fost în această situație tensionată ar fi râs de supunerea ei.

     — Încă nu, dar fi sigur că va păți dacă o s-o mai ținem între noi. Se transformă, Ivan, accentuase acesta făcând fantoma să se încrunte. Corpul ei cere transformările necesare pentru supraviețuire, iar Lumea A Treia i le acordă. Până să-i dai hamsa nu-mi închipui cum a trecut nevăzută sau nu a trecut și astea-s consecințele.

     Fără să mai asculte vreun cuvânt, Ivanov se clinti din loc și ajunse lângă Tayna. Își ridicase mâinile uimind-o pe tânără și făcuse în așa fel încât o șuviță din părul ei să fie dată pe spate. Fără vreo atingere fizică tot corpul fetei începuse să se încălzească.

     — Ce-ai pățit, Tay ? o întrebase acesta de parcă explicația lui Dion nu conta cu nimic fiind neavenită și eronată.

     — Nu-mi dau seama, îngăimase tânăra privind ochii lui albaștri fără scăpare. Ar fi vrut să-l vadă pe Dion, dar fantoma o ținea prizonieră fără voință.