Ivanov - Contemplând secrete

Capitolul IX

ARMAGEDDON

            L-ar fi întrebat dacă este supărat pe ea, dar ce rost avea ? Nu însemna nimic pentru el, iar întrebarea asta ar fi sunat ca și cum chiar i-ar fi păsat de ce simțea vampirul.

     — Ivanov ce face ? i se adresase până la urmă dezlipindu-și fruntea de geam.

     — Este în regulă, doar nerăbdător. Când știi că ai o ocazie să-ți găsești trupul parcă te seacă Dumnezeu de răbdare, îi zisese de parcă el ar fi căutat trupurile spiritelor din totdeauna.

     — Dacă noi găsim cartea, tu îl vei găsi pe Aloysha și trupul lui Ivan ?

     — Dacă dăm de carte, dăm automat și de mag și de trup, îi explicase Dion lăsându-și privirea să alunece pe fereastră de parcă ar fi vrut să continue cu ceva, dar nu mai știa cum.

     — Am început să-i citesc jurnalul lui Ivan, zise aceasta nefiind mândră de ea.

     — Ai găsit ceva important ?

     — Datele încep de când avea el paisprezece ani și până acum vorbea despre stările de nebunie care îl copleșeau și despre sora sa, Lina.

     Dion clipise des la numele pronunțat de fată și virase la stânga, pe o stradă lăturalnică și prost luminată.

     — Știu astea, mi le-a spus și mie. Mă gândeam că ai mai găsit și altceva.

     — Nimic nu ne va mai ajuta acum din jurnalul lui, doar tu ești capabil să ne ajuți. Oricum, dacă nu veneai acum, paginile scrise de el ne aduceau la tine.

     Dion nu mai spusese nimic jumătate din drum unde era îngândurat și jumătatea cealaltă, până ajunseseră, părea că voia să spună ceva la fiecare respirație, dar apoi se oprea de parcă Tayna nu avea să-și dea seama. Simțind o tensiune apăsătoare și crescândă, Tayna rupsese liniștea:

     — Ai fost îndrăgostit vreodată ? era singura curiozitate pe care tânăra o avea în momentul de față, așa că privirea bărbatului nu o făcuse să dea înapoi.

     — Am jumătate de mileniu și tu asta mă întrebi ? îi replicase râzând. Tensiunea începuse să mai dispară cu ocazia asta.

     — Pentru că ai jumătate de mileniu te întreb, i-o întoarse Tayna acompaniindu-l. Sunt chiar curioasă, se întoarse cu fața la el și așteptase un răspuns, dar Dion își încrețise fruntea și își mijise ochii de parcă căuta în adâncul minții femeia iubita.

     — A existat o femeie care m-a cucerit, menționase zâmbind amar, iar Tayna se încruntase. A fost de mult, de foarte mult...

     Dion avea 300 de ani când l-a întâlnit pe ultimul membru al Romanovilor, Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov și pe familia sa în 1894. Când l-a întâlnit pe Nikolai Nicolae a fost la mormântul bunicului său, Țarul Alexandru al II lea, chiar tatăl lui Ivanov. Își iubea nepotul mai mult decât și-a iubit copiii numindu-l pe acesta „raza mea de soare”.

     Pe 13 martie 1881, Țarul eliberator a fost ucis de un revoluționar fanatic. Pe o stradă din Petersburg, în deplină zi, s-a aruncat o bombă care a rănit pe unii din ostașii din garda personală a Țarului, însă Țarul a scăpat nevătămat. Neluând aminte la siguranța personală, el a părăsit carul și se îngrijise de cei răniți când s-a aruncat cea de-a doua bombă, rănindu-l fatal pe el și pe mulți alții. A fost dus în grabă la Palatul de Iarnă unde a murit în prezența familiei sale îndurerate. Mai târziu, la locul crimei, s-a construit o biserică impozantă, Hristos Mântuitorul „prin sânge”, care devenise fortăreața Bisericii din Catacombe din Petrograd de după revoluție.