ꜱᴛᴀʏɪɴɢ ᴏɴ ᴛʜᴇ ᴀꜱʜ ᴏꜰ ᴏᴜʀ ʟᴏᴠᴇ

11. Prietenii buni nu se uită

Trecuse o lună. Aparent, atunci când nu ai scopuri personale în viață, sau nu ai cu cine să îți pierzi vremea, simți că luna se preschimbă în ani. Așa se simte Kelly. Rămase fără Amber, fără Kayden, iar Shawn era deja pierdut, nici nu se punea problema. Nu se schimbase nimic, dar se schimbase totul. Viața ei era la fel de plictisitoare, însă, era mai plictisitoare fără cei dragi.

Kayden e exclus. Până la urmă, Kelly îl gonise. Dar restul? Ca de exemplu Amber? Ce naiba o apucase? Era geloasă?

Trecuse de buticul mic de unde își luase de mâncare și scoase telefonul pentru a verifica ora. Bineînțeles că uitase complet de oră atunci când deblocase telefonul și văzu poza de pe fundal. Ea și Amber.

O lună de când nu își mai vorbiseră.

O lună.

- Ahhhh, te urăsc așa mult!

Aruncase ce mai rămase din mâncarea ei la un câine de pe stradă și butona agresiv acum telefonul în căutarea unui alte poze. Dar nu avea niciuna fără Amber.

Câinele, ce se dovedi a fi o femelă, își chemase din colțul nevăzut de oameni, patru cățeluși ce îi semănau perfect. Ea nu mâncase nimic. Doar stătea și se uita. La puii ei. La mâncarea delicioasă. Se uita la Kelly, mulțumind din ochii negri.

- E drăguț ce ai făcut.

Își roti privirea confuză.

- Gunoiul meu, comoara ei, murmură ea. Stai așa. Kayden?

Tânărul aplecă capul în semn de aprobare și îl ridică țintă spre sânii lui Kelly.

- Deci nu m-ai uitat.

Ochii lui albaștri o electrocutau în interior. Acolo, jos.

- Mnu. Ce faci pe aici?

- Am ieșit de la muncă. Ai uitat? Lucrez acolo.

Așa era. Doar acolo a intrat să își cumpere cafea. Primise mai mult decât o cafea.

- E un local frumos.

- Ești proastă la făcut conversație, râse el cu un zâmbet șmecher.

Kelly oftă. Și oftă grav.

- Știu. Doar că mă simt prost. Nu te-am mai căutat. Ce aș putea să îți mai spun? Mor de rușine.

- Un scuze?

- Scuze că te-am lăsat baltă...

- Te ascult...

Ea îl îmbrâncise.

- Aici trebuia să spui că nu e nimic, idiotule.

- Nup. Chiar m-ai rănit. Haide. Kelly. Știi că te iert.

- Ești un suflet bun.

Zâmbi.

Era o ușurare pentru ea că o iertase.

- ... dacă ieși cu mine acum. Și dacă vin la tine. În seara asta. Și rămân.

- Și... ești un suflet malefic.

Se apropie și își trase fularul mai bine pe gură. Porni alaturi de el pe strada largă. Kayden zâmbi.

- Deci, de ce am rupt legătura?

- Am avut o perioadă grea, m-am certat cu Amber urât. Iar apoi am vrut să fiu singură. Fără nimeni. Nu e vina ta.

- Te simți bine?

- Nu știu.

- Îmi pare rău că v-ați certat. Care a fost...știi tu. Motivul.

- Ha, pufni ea. Motivul? Gelozia ei? Nu știu. Eu eram entuziasmată de tine, și i-am spus și ei, iar ea... Părea că nici nu vrea sau are chef să audă.

Se opri un moment. Kayden mai înaintă puțin, după care alergă înapoi spre ea.

- Kelly...hei.

Ea începu să plângă.

- De ce, Kayden?

O luă în brațe. Îi scufundă capul sub bărbia lui și o pupă pe cap.

- Cred că ar trebui să rezolvați asta.

- Nu vreau. Nu vreau. Trebuie să mergem unde ai vrut tu. Ea a început, a completat când a văzut că băiatul nu era de clintit.

Își scutură brațele, se întoarse pe călcâie și porni în fața. Kayden o prinse cu două degete de încheietura mâinii și o trase înapoi.

- E prietena ta, Kelly. La bine și la rău, îți amintești? Unde e acum?

- La spital...

- Acolo vom merge atunci. Eu pot aștepta. Pot și o voi face. Oriunde merg cu tine e bine. Chiar și în foc. Haide acum.

Să îl ia naiba pe Kayden!