ꜱᴛᴀʏɪɴɢ ᴏɴ ᴛʜᴇ ᴀꜱʜ ᴏꜰ ᴏᴜʀ ʟᴏᴠᴇ

15. Amber

Hmm, yeah
Everything they ever liked
Don't see myself inside
Why can't I get it right?
I don't knowYou're always watching me fall
Shadows, they like my wall
Why do I feel so small?
I don't knowSo I walk into the dead of night
Where my monsters like to hide
Chaos feels so good inside, no moreI lost, I lost
I lost control again
Always do the same and I'm to blame
I lost control againI don't, I don't
I don't know who I am
Always do the same and I'm to blame
I lost control again

Fata retrase trei lini din volumul melodiei. Mâna așa-zisei sale mame i se flutură în față în timp ce buzele i se rotunjiră în cuvinte neînțelese. Mai apăsă odată pe tasta de volum, însă fără succes, fu nevoită să își dea căștile jos. Ura momentele când muzica nu i se revărsa în timpane. În acele momente, creierul se gândea doar la tâmpenii. Tâmpeniile din ultima perioadă.

- A sunat Amber.

După aproape trei luni și ceva săptămâni sunase.

Înghiți în sec, fiindu-i teamă că apelul nu era neapărat de la Amber. Oare Amber tocmai plecase de lângă lume?

Kelly își strânse buzele într-o linie subțire, dură. Stătu așa câteva momente, cu privirea ațintită pe telefonul din mâna mamei sale, întrebându-se când avea ca cineva să iasă dintr-un colț și să strige Ești la camera ascunsă!

Faptul că aflase că mama ei nu era mame ei, nu o dădu peste cap doar pe Kelly. Ea și Fallon, femeia care o crescuse, erau acum, ca niște străine.

Pentru a le scuti de și mai multă stânjeneală, Kelly apucase telefonul, făcând un scurt contact vizual cu femeia care acum se rotea pe balerinii săi negri spre ușa glisantă din fața canapelei.

Ar fi trebuit să sune.

Merita să o sune.

Dar dacă nu putea vorbi cu ea?

Dacă cel pe care îl va auzi în telefon va fi Oliver?

Trei luni de zile...

Nu, nu, nu, viață idioată.

Te rog, fă ca Amber să nu fie moartă.

Lăsă telefonul pe canapea, abandonat. Își ridică căștile pe urechi și închise ochii sperând ca inima să se oprească din nebunia de a se gândi din nou la el sau la ea. Dar ce rost mai avea totul? Shawn? Amber? Familia ei? Ea? Amber avea cancer, iar ea și Shawn erau frați. Nici că nu se poate mai bine. Zero la o sută pentru viață.

Îi era dor de Shawn. Și de Amber. De vechea viață.

Melodia avea dreptate, pierduse controlul din nou, dar de data aceasta, se pierduse și pe ea.

Cu o mișcare rapidă se ridică în capul oaselor. Puse un pahar pe masă și turnă în el o cantitate bună de apă. Se simțea străină în propria casă. După ce dădu al doilea pahar pe gât, privea fără interes prin încăperi. Pustiu. Fallon probabil era afară, evitând-o ca și în cele șapte zile de când se aflase adevărul. Trebuia să facă ceva să uite de Amber.

În orele următoare, se ocupă de treburile casnice. Făcu curat, în frigider, în haine, spălase vasele, spălase pe jos, peste tot, pregăti câteva aperitive și ștersese celălalte mesaje primite de la Shawn, fără să arunce un ochi peste ele.

La ora șase seara, se așeză cu aperitivele pe canapea și căută din priviri telecomanda. Ușa se auzi deschizându-se, apoi închizându-se, iar o Fallon obosită se arătă în mijlocul livingului.

- Am pregătit aperitive.

- Minunat.

Asta fusese tot. Apoi Fallon se făcu nevăzută cu o farfurie și trei aperitive.

În loc de telecomandă, găsi telefonul fix pe care sunase Amber.

Să sune, să nu sune?

Apelă imediat.

- Amber? Oliver. Hei, ăm, Fallon a spus că a sunat. Voia să îmi...spună ceva? E grav? Poftim? Vin acum.