Dragoste de conveniență

PATRU

❝𝐀𝐑𝐀𝐃𝐇𝐘𝐀❞

— De ce ți-ai mințit prietenii, Ymo? Tonul pe care îl abordasem era unul ferm. Am clipit de câteva ori, așteptând un răspuns din partea lui. Prin fereastra imensă din camera obscură în care ne aflam, pătrundea lumina distorsionată a orașului, iar zgârie-norii ce se înălțau până aproape de cer îmi făceau stomacul să se întoarcă pe dos. Ne aflam și noi într-unul. Cel mai înalt zgârie-nori din oraș. Cel pe care îl deținea tatăl lui Ymo.

Ymo Lyer stătea în fața ferestrei, cu mâinile în buzunare, admirând Dumnezeu știe ce. Iar tăcerea lui îmi provoca o stare de nerăbdare în corp.

— Pentru că, în fața prietenilor mei, nu vei fi niciodată soția mea. Pentru că alianța asta oricum nu va dura mai mult de un an, iar apoi vei dispărea din viața mea.

M-am înfuriat. Despre ce Dumnezeu vorbea?

— Aștept cu nerăbdare să se întâmple asta, dar nu am convenit niciun acord. Ar fi trebuit să te consulți cu mine înainte de a lua o decizie atât de importantă.

Adică, pe bune, cred că eu îmi doream cel mai mult să ies din nebunia asta. Dar asta nu însemna că nemernicul din fața mea avea dreptul să acționeze de capul lui; trebuia să se consulte mai întâi cu mine, deoarece eram amândoi implicați în rahatul ăsta.

Ymo s-a întors cu fața spre mine și a pășit apăsat în direcția mea. Apoi s-a oprit tulburător de aproape de mine. Prezența lui, uneori, mă făcea să mă simt infimă. Dar de data aceasta era diferit, ceva la el părea schimbat.

— Ce te face să crezi că ai vreo autoritate în fața mea? m-a întrebat în batjocură. Știam deja că nu aștepta un răspuns din partea mea. Probabil ar fi trebuit să las capul jos și să-l ascult obedientă. Însă asta nu avea să se întâmple niciodată. Ymo nu mă cunoștea deloc, nu știa prin ce trecusem și cât de mult mă schimbasem.

— Știu că ne cunoaștem de mici copii, dar lasă-mă să te avertizez în privința unui singur lucru. M-am schimbat, Ymo, nu mai sunt Aradhya cu care ai copilărit. Prin urmare, n-am să stau cu mâinile în sân în timp ce tu îmi dictezi viața.

Ymo mi-a zâmbit.

Oricât de mult aș fi vrut să mă bucur de faptul că îmi zâmbise pentru prima dată în ultimele ore, nu o puteam face, deoarece simțeam că era un zâmbet rău prevestitor.

— Ai dreptate, oamenii se schimbă. Probabil și tu te-ai schimbat, așa cum și eu m-am schimbat. Până la urmă, nu ne-am mai văzut de ani de zile. Ce-ar fi să ne cunoaștem acum, țărăncuță?

Mi-am mușcat limba, îmi doream să-l pocnesc în mutra aia îngâmfată atât de tare, încât să-i sară toate figurile din capul ăla cât un pepene. Cap mare și creier mic. Mi-am dat ochii peste cap, expirând zgomotos aerul pe care îl ținusem captiv în plămâni.

— Fie, încep eu. Sunt Aradhya și nu sunt de acord cu aberațiile pe care le scoți pe gură. Și mai cred că ar trebui să consulți un psihiatru, sigur îți va găsi un loc comod la spitalul de nebuni...

Ymo și-a vârât mâinile în buzunare și m-a privit atent preț de câteva secunde. Apoi a vorbit:

— Chiar te-ai schimbat, ești mult mai irascibilă acum și te comporți precum o fetiță răsfățată.

— Iar tu te comporți precum un băiețaș de bani gata.

— Ai dreptate, sunt de bani gata, dar nu sunt un băiețaș. Sunt un bărbat în toată firea, unul foarte sexy și carismatic. Mi-a făcut cu ochiul, iar eu aproape că am vomitat pe pantofii lui de firmă.