Dragoste de conveniență

ȘASE

❝𝐀𝐑𝐀𝐃𝐇𝐘𝐀❞

          Ziua următoare m-a găsit învăluită în așternuturile mele preferate, din satin purpuriu, care miroseau a prăjituri. La propriu. Mâncasem un pachet întreg de fursecuri înainte să adorm, din cauza stresului. Vestea pe care Ymo mi-o dăduse, despre obligativitatea de a-i vizita pe părinții mei pentru Pag Phera, îmi zdruncinase lumea din temelii.

          Razele soarelui au pătruns prin spațiul infim dintre draperii și m-au făcut să gem de frustrare. Adormisem mult prea târziu, din cauză că mâncasem ciocolată înainte de somn, iar ceasul de pe perete indica ora zece și jumătate dimineața.

— ZECE ȘI JUMĂTATE?! Am exclamat, sărind fără să mai stau pe gânduri din pat, dar pilota mi s-a împotmolit între picioare, ceea ce m-a făcut să mă împiedic și să sfârșesc întinsă pe podea.

— Să o ia dracu' de treabă! M-am ridicat cu greu de pe podea și am pornit împleticită către baie.

— Au, coastele mele! Am mormăit, pe jumătate adormită.

          Trebuia să fiu gata într-o jumătate de oră, ca apoi să pregătesc micul dejun pentru părinții mei, care aveau să ajungă în nici mai mult, nici mai puțin de o oră! Dacă nu aveam să arăt impecabil și dacă nu terminam la timp cu toate pregătirile, tata avea să mă îngroape de vie în curtea din spate a socrilor mei.

          Părinții mei erau extrem de dificili, cu tot felul de concepții învechite; erau superstițioși, religioși și stricți. Totul trebuia să fie ca la carte, dacă nu voiam să fiu dojenită de mama și, mai rău, mustrată și pedepsită de tata.

            Am sărit repede în duș și am lăsat apa rece ca gheața să curgă peste mine. Nu suportam ideea de duș rece dimineața, dar trebuia să mă trezesc de-a binelea, dacă voiam să arăt revigorantă în fața alor mei. Era musai să scap cumva de toată oboseala pe care o simțeam în corp.

          În următoarele minute, mi-am făcut rutina, m-am machiat și am coborât în pas alert scările, destinația mea fiind bucătăria. Am enumerat în gând felurile de mâncare preferate ale părinților mei, încercând să mă concentrez pe sarcinile mele. Dar gândul tot îmi zbura în altă parte...

"DUMNEZEULE, YMO!" Unde era drăcușorul ăla? Trebuia să fie aici, pentru a-mi întâmpina părinții. Nu putea să mă lase singură. Nu cred că aș fi putut să-i fac față tatălui meu de una singură, mai ales că socrii mei nu erau prin preajmă.

          Am ajuns în bucătărie, care era complet goală, nici urmă de bucătar sau majordom. Mă întrebam dacă aveau liber chiar azi, când aveam cea mai mare nevoie de ajutor.

          Bucătăria era imensă, împrejmuită de dulapuri albicioase, de toate mărimile, iar nimic nu era la vedere, totul fiind minimalist. Mă simțeam amețită. Am început să caut vesela, dar nu găseam nimic. Sigur existau butoane secrete care scoteau la iveală fel și fel de instrumente pentru gătit. — Să le ia naiba! — Uram că nu avusesem timp să mă implic mai mult, uram că mama lui Ymo plecase, iar acum eram singură și nu cunoșteam nici măcar un sfert din conacul ăsta.

          M-am învârtit în loc până am amețit și mi-am tras un scaun, ca să mă urc pe el și să verific dulapurile de sus. Am pus un picior, apoi două. Gata, eram urcată. Am deschis lent dulapul și m-am ridicat pe vârfuri. Tot era mult prea înalt pentru mine. Scaunul se balansa ușor, în stânga, apoi în dreapta, în față și în spate...

— Ai nevoie de ajutor?

           Un țipăt ascuțit mi-a părăsit buzele. Am tresărit puternic, iar scaunul s-a balansat și mai tare, astfel încât am căzut. Închisesem ochii speriată, iar inima îmi bubuia în piept. Două brațe puternice m-au prins, iar mâna mea i-a înconjurat gâtul eroului meu. Am deschis ochii încet, dând cu privirea peste cele mai întunecate irisuri pe care le văzusem vreodată, dar nu înainte ca sinusurile să-mi fie invadate de o mireasmă bărbătească, un parfum puternic și dominant. Chipul acela italienesc mă privea cu poftă, buzele i se curbau într-un rânjet diavolesc, iar ochii negri ca smoala rămâneau fixați asupra decolteului meu. Sânii mi se striviseră de pieptul său masiv.