Better girl (F.F. Cristi Munteanu)

XXI

Merg la hotel sa îmi fac bagajele. Ma schimb de haine, ma machiez și merg către aeroport. Acolo ma așteptau mama și sora mea. Ne prezentam pașapoartele și biletele și, na... zbor plăcut.
Pe toată durata zborului m am gândit cum va fi lumea asta fără mine. Probabil mai bine.

Cristi's POV:

Începe sa ploua. Ce am greșit? Cu ce? Deasupra mea vad un avion. Of, Alexandra a plecat în Anglia. Probabil definitiv. Poate asa e mai bine pentru amândoi. Ajung acasă, cu ochii în pământ. Nici nu mi mai pasa de viata mea. Merg în camera mea. Îl vad pe "fratele meu".
V:Hei, Cristi! Ce mai faci boss?
C:Hai ca nu i treaba ta! Marș de aici!
Vlad pleacă uitându-se urât la mine,iar eu sunt singur din nou. Singuratatea ma definește. Ma întind pe pat și adorm plângând.

~în vis~

Sunt la școală. Din nou. Ma vad pe mine în clasa, cu Vlad, Alex, Bogdan și Andrei în jurul meu. O vad pe Alexandra intrând în clasa cu gluga pe cap. Îmi amintesc ziua aceea. E ziua în care Alexandra a venit la școală roșcată. Atunci s a vopsit. De atunci am început sa o chinui. Adică din clasa a 9 a.
Merg la ea și ii dau gluga jos.
C:Ce ai?! Ridicate lașo!
A:Care e problema ta?
Ii dau gluga jos. Toată clasa începe sa râdă iar Alexandra se așează pe scaun plângând.
A:Ai sa regreți într-o zi și ziua în care te ai născut Cristi Munteanu!
C:Mai vedem noi!
Stau acum în pragul ușii de la clasa și îmi privesc greșelile. De aia ma urăște. Se suna de sfârșit de ore. Ploua. Ca în prezent. Alex se așează pe banca din parc care e numita acum banca umilinței. Trec pe lângă ea (cel din trecut).
C:Nu s a terminat!
A:Sa fii sigur! Lașule!
C:Cum îți permiți?!
A:Nu ți convine, da te la mine!
Îmi amintesc. În ziua aceea ne am luat la bătaie. Nu am ieșit din casa o vara întreagă din cauza ei. Defapt, din cauza mea.
Mi e dor de ea, de parul ei rosu vișiniu, de zilele în care o făceam scunda, de zilele când ma fugarea prin clasa, de tot ce era sub nasul meu dar n am realizat.

~realitate~

Deschid ochii. Aud cum picăturile de ploaie bat în geamul camerei mele. Încă am lacrimi în ochi. Îmi scot telefonul din buzunar și o sun.
Răspunde. Ii aud vocea ei, blândă ca de obicei.

Hey! Sorry ca a fost cam scurt capitolul dar nu prea am idei.. deocamdată. Capitolul 22 nush când apare dar na... am și școală, teme, alte cărți. Bye!