Poezii

43

Mult prea dulce

,,-Aș vrea să te fur din pădurea deasă
Căci te-ai odihni mai bine la mine acasă.''
Uitasem de tot și nu aveam nimic în minte,
Decât să pot obține suflul tău cel fierbinte.

-Cugetă dragă străină și spune-mi odată
Ce ar mai fi astăzi lumea toată fără artă?
-Dar ce-ar mai fi oamenii fară iubire si vise?
Acum te ascult! Dar gura mea nimic nu zise.

........................................................................

-Din iubire și de foame, suflul i-a încetat.
-Nu carnea e de vină, ci el că nu a gustat.
-Dar s-a gândit că era o pulpă de lume otrăvită.
-Spune-mi un lucru, pulpa, era sau nu de vită?

-Îmi dau seama că nu-ți pasă ce spun tânăr băiat!
-Îți par neintrigat? Nu-mi zi că iar te-ai supărat.
Când eu defapt nici cu lupa nu pot să găsesc
Un mod subtil de a-ți mărturisi că te iubesc.

Fata își acoperă cu mâna fața sa cea înroșită
Privind între degete figura lui cea- ngălbenită.
Nu te-aș putea iubi, sau poate doar nu știu.
Dacă mă vei lăsa, te-nvăț până nu-i prea târziu.

Pielea sa cea albă era acoperită într-un mister
Ce transmitea un aer pasional de cald și efemer,
Acesta din urmă învăluind sufletul tânărului
Cu un puternic sentiment asemănător zborului.

-Dacă te voi săruta chiar și măcar o dată
Apoi după a mea gură tu vei fi obsedată.
-Nu se va întâmpla să-ți ating buzele străine.
-Ești prea fermecătoare ca să mă pot abține.

-Nu sunt atât de frumoasă pe cât mă descrii!
-Frumusețea ta divino, nici măcar n-o știi!
-De ce ești atras de mine și îmi vorbești blând?
-Sincer îți spun că te ador și nu vreau să mă ascund.

Atunci s-a apropiat și i-a strâns coapsa dreaptă
Iar gingașa crăiasă a gemut tare deodată.
Se uita la chipul său cu ochii plini de apă
Când el îi astupă gura și cu a ei se adapă.