Psihoza

Capitolul 7

          — Așteptarea a luat sfârșit... Mika! spuse o voce de băiat.

          — Așteptare? Cine ești? Unde sunt mama și tata? întreb eu, încercând să-mi controlez emoțiile.

          — Păi și eu mă bucur să te văd, răspunse acesta amuzat.

           — ...mama, tata... încep eu să strig, căutându-i cu privirea, ignorând prezența înspăimântătoare din fața mea.

          — Ryu poftește să taci. Ce-ar fi să-i dai ascultare lui Ryu?!

          — Ryu? Cine este Ryu? întreb eu, nedumerită.

          — Cel ce stă în fața ta, frumușel, nu?! continuă acesta într-un mod arogant să râdă de mine.

          — Unde este mama, tata...

          — Ține-ți mama de mână și ea te va ghida în continuare.

          Spuse asta zâmbind și-mi arătă spre o mână fără stăpân de pe podea. Acea mână era vineție și pe unul din degete avea verigheta mamei. Picioarele mi se înmuiaseră iar aerul mi se oprise în plămâni. Nu puteam spune nimic. Am început să plâng și am luat mâna de jos, făcându-mă toată doar sânge. Plângeam gălăgios, suspinam și căutam cu privirea o cale de scăpare. Mă ridicasem încet în picioare. Clătinându-mă m-am îndreptat spre ușă.

         — Nu pleca, nu fi nepoliticoasă. Așa întâmpini tu un oaspete?!

         — Mama, mamă, unde ești, ce se întâmplă!?... continui eu să întreb, ignorând faptul că mă așteptam la asta.

         — Gata, nu este nevoie să zbieri. Hai să lămurim lucrurile cu calm și în liniște. Maică-ta, taică-tu și acea bunică energică s-au dus acolo unde le este mai bine, fără tine. M-au rugat să-ți transmit această frumoasă scrisoare de adio, spuse și îmi aruncă o hârtie la picioare.

                                                                           Dragă Mika,

           Iartă-ne, această viață a fost crudă cu mica noastră familie.Am vrut să fii fericită, să ai tot ce ți-ai dorit și să trăiești ca un copil normal. Însă am reușit să te facem să suferi. Nu am avut ocazia să te căutăm, am vrut să te întorci acasă dar acel demon s-a întors. Mi-a devorat sufletul, nu mai doream să trăiesc știind că la un moment dat se va întoarce după ultimul lucru de preț. Ai grijă, acea persoană e periculoasă, nu e normală. Pentru el tot ce contează este suferința, din asta se hrănește, pentru el sângele tău îi va fi sursă de existență.

          Bagă la cap, dacă citești această scrisoare să știi că persoana de lângă tine nu va închide ochii, orice greșeală de a ta va fi răscumpărată... cu propriu-ți sânge.

           Nu știam cum să reacționez. Dacă nu plecam de la început, poate acum eram moartă, și nu mai era nevoie să îndur toate astea. Încercam să îmi dau seama despre ce e vorba, dar rațiunea mea era dominată de senzația de greață și leșin care punea încet stăpânire pe mine.

           Acel nebun se puse în genunchi lângă mine și mă privi atent. Brusc mă apucă de obraji și mă trase mai aproape de fața lui.

           — Fii atentă. Acum eu sunt stăpânul casei, al tău și al vieții tale. De aceea am decis să jucăm un mic joc. Eu voi face ce vreau, cu cine vreau, iar tu va trebui să îmi dai ascultare. Poți să accepți, ori efectuezi cerințele mele ori va trebui să suporți câteva picături de sânge minus.