De vorbă cu...

De vorba cu Pufosenie

E greu să-mi exprim mândria pe care o am acum, având în vedere că i-am luat un interviu unuia, sau mai bine spus, uneia dintre cele mai de succes scriitoare române de pe Wattpad. Însă, în loc să mă-mi exteriorizez trăirile cu voi, vă las mai bine să o cunoaşteți pe Pufosenie, sau Andreea, cum îi spun prietenii.

Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine.

Sunt de fapt cu mult mai interesantă pe internet decât în viața reală, deoarece sunt o fire leneșă și stau ancorată la pat în zilele libere. Dar o să încerc să-mi fac un portret, folosindu-mă de cuvinte. În primul rând, ies în evidență, sau nu ies, deoarece sunt scundă. Am un metru cincizeci. Și doi. Am crescut doi centimetri de câțiva ani încoace. Odată ce ajungi să mă vezi, chiar arăt ca o Pufoșenie, pentru că am obrajii grăsuți și fața rotundă. Moral, nici Dumnezeu nu mă înțelege. Nu am fost niciodată îndrăgostită și totuși uite-mă cum scriu romane întregi despre dragoste. Când iubesc pe toată lumea, când o urăsc. Când îmi place să dorm, când îmi place să mănânc. Când sunt prea extra, când arăt ca un zombie. Deci, în cazul meu, nu se poate ajunge la o concluzie.

Cum ai ajuns pe Wattpad?

Din greșeală. Nu, glumesc. Eram la vârsta în care mă delectam cu povești postate pe facebook, pe timpul acela foarte populare, care la final cereau un număr de like-uri pentru a pune un next. Una în special mi-a atras atenția și am aflat că aparținea altcuiva, care a postat-o pe un site. Așa că, tânăra eu, s-a săturat și a căutat-o pe google. „Da, stăpâne" se numea și era scrisă de DiaDid. Mi-a apărut acest site portocaliu și niște numere de mă înspăimântau, pentru că nu mai văzusem așa vizualizări la o carte. În prezent, sunt o nimica toată, dar pe atunci eram uimită și tot aveam un nod în gât când vedeam câteva mii pe acolo. Nu mi-am făcut cont decât după ceva timp și l-am făcut foarte stingheră, rugându-mă să nu mă descopere nimeni. Și uite că astăzi tot pe site mă aflu.

Si cum de te-ai gândit să devii scriitoare?

Dau vina pe mama pentru asta. Ea este un lector destul de avizat. La ea am văzut prima dată plăcerea pentru literatură. Și pur și simplu, cred că m-am născut pentru asta, deoarece am avut întotdeauna imaginație. Încă de când am învățat să vorbesc, făceam rime. Când eram mică, scriam numai poezii. Participam la diverse concursuri. Am reușit să public o poezie la vârsta de nouă ani. Dar imediat ce m-a lovit pubertatea, și am descoperit Wattpad, m-am apucat de proză și sincer nu regret că mi-am schimbat registrul, pentru că mă regăsesc mai mult în fraze, decât în versuri.

Ce gen de cărți citeşti de obicei?

Citesc o grămadă de genuri, atâta timp cât personajele principale sunt tineri adulți sau chiar adolescenți. Pentru că mă pot încadra mai bine în poveste. Eu, de obicei, când citesc, îmi place să îmi imaginez că sunt acolo. Dar există și excepții și asta se întâmplă doar în cazul cărților clasice. Ca gen predominant, iubesc misterul, thriller-ul și psihologicul.

Ce te inspiră atunci când scrii?

O să-ți dau un răspuns imprecis, pentru că nu știu nici acum ce anume mă inspiră. Am o sumedenie de idei care mișună prin cap permanent, incontrolabil. Dacă mă pun în fața unei tastaturi, am ce să scriu. Pare că totul vine de la sine. Însă îmi place să surprind anumite detalii la oameni și să le preiau pentru propria muncă. Îmi place să ascult muzică, atunci când scriu, dar nu mă inspiră vreun vers, ci linia melodică. Și mă mai influențează experiențele celorlalți.

Să înțeleg că doar personajele sunt inspirate din realitate?

Să spunem că nu le creionez după o persoană anume, ci preiau cât mai multe obiceiuri, gusturi, defecte ale omului de rând, pentru a le face mai reale și mai complexe. Nu mă rezum la un pachet de apartenență sumar, ci mă gândesc la tot felul de lucruri care par inițial inutile, dar care ajung să facă personajul mai recognoscibil. Cititorii se atașează mai repede de genul de personaje pe care le pot întâlni în realitate și care le pot aduce aminte de o persoană anume.