Scrum

Lume nefastă

Întuneric.
E rece și tremur
în Paradisul Desfrânării,
Acolo unde lumea n-are
capăt și hotar în vulgaritate.

Întuneric.
Un râu de lavă
frânge pământul
Cu imagini efemere
îngrețoșate și teribile,
Pline de agonie.

Întuneric.
O lume în lumina reflectoarelor,
acolo unde zâmbetele de sticlă
Se sparg în mii de cioburi
și viața le aplaudă prestația,
Aducând publicul în extazul
nebuniei.

Întuneric.
Acolo unde sânii de plastic
sunt cel mai comun accesoriu
Și inimile de piatră sunt
spulberate într-un gest simbolic,
Ce scapă actorii de lacrimi
și le înlocuiește cu picături de ochi.

Întuneric.
Unde e lumina cea mai mare,
iar ochiul cel mai negru
Se face că gunoiul dispare
dacă e ascuns sub preș
Și lumea e toată roz și farmec,
amețită de băuturi amare.

Întuneric.
În mijlocul celui mai strălucitor și fals decor,
Zgomot de tobe rituale
ce îngenunchează după voie
Suflete pe altare.

Întuneric.
O, întuneric!
Ferește-mă de curvia lumii strălucite,
chiar de ar fi să trăiesc în noroaie!
Lasă-mă să gust amarul adevăr
și să realizez că suntem pierduți
Chiar înainte de a ne fi găsit.