Îmi amintesc.
Am fost acolo,
spălându-mă cu stropi de rouă,
Sute de mărgăritare,
înșirate pe fir de iarbă nouă.
Am fost acolo,
dar parcă nici n-am fost,
revenind sub un soare-anost,
Într-o zi de post.
Îmi amintesc.
Și uit.
Uit cum, în depărtare,
unde steaua răsare,
se strânseseră negrii norii
Vestitori ai toamnei ploi.
Uit cum, în depărtare,
frigu-i tot mai mare
iară iarba moale
Înghețată pare.
Am uitat.
De pe pământ m-am ridicat
și spre casă am plecat,
urmărită de al verii vis
Departe de paradis.
Îmi amintesc.
Gerul năprasnic,
lemnul dârdâind pe foc,
iar micuța vâlvătaie
Putere nu mai are.
Gerul năprasnic,
fulgii dansând fantastic,
grei și reci, toți de zăpadă,
Acoperindu-mă, încep să cadă.
Și uit.
Întunericul mă înconjoară,
o vrajă letală,
plină de letargie
A primăverii ce nu avea să vie.
Întunericul mă înconjoară,
dar, iată, încep să răsară
din oceanul cel de nori
Plăntuțe de soare în mii de culori.
Îmi amintesc.
CITEȘTI
Scrum
PoetryPoeme scrise cu lacrimi și durere, poezii venite ca un strigăt în neant. Universul. Poezii scrise de pe buza prăpastiei, în căderea spre întuneric și spre brațele reci ale morții. Viața.
