Îngheț într-o zi caniculară,
cuvânt ce rimează cu ventriculară,
O parte a inimii mele rănite
sau a dragostei noastre topite
Sub o flacără albastră de gaz
ce nu ne-a dat niciun răgaz.Sun treizeci și de grade afară,
iar inima în stomac coboară,
Legată la răni cu un batic,
băltind în acid gastric.Rima aceasta șchioapă,
făcută de o persoană toantă,
Nu are în ea nici măcar apă
ca să ne gândim la o veche poantă,
Unde doi copii se băteau cu baloane
aruncând bombe cu lacrimi de la balcoane.Îmi e dor de tine
nu și de grenadele de gheață
Ce mă loveau mereu în față.Am încasat prea mulți pumni de la tine,
Iar acum plâng și nu îmi e bine,
Fiindcă mă tem să nu fiu sacrificatăUșoară damă de pică pe aceași roată
A unui destin deloc sclipitor
unde am fost atrași doar de decor.
CITEȘTI
Scrum
PoetryPoeme scrise cu lacrimi și durere, poezii venite ca un strigăt în neant. Universul. Poezii scrise de pe buza prăpastiei, în căderea spre întuneric și spre brațele reci ale morții. Viața.