te pierd
mă pierzi
ne pierdem;
Ne afundăm în abis
așteptând împlinirea unui vis.
Am uitat însă că și coșmarul
e o poveste cu zâne
În mintea
unui demon.
Mă ții de mână,
te țin de mână.
Îmi înconjori talia
cu un mănunchi de gheare
Și îmi rânjești cu colții albi,
și bale ce îți alunecă
Pe bot.
Țip.
Tu râzi.
Încerc să mă desprind,
însă visul a devenit coșmar
Unul viu, aducător de moarte
și țip; și țipi.
Te uiți la tine,
un demon cu inimă de prinț.
Îmi dai drumul brutal
și o iei la goană,
Aruncându-te în prăpastie.
Ba nu,
căci aceea sunt eu
Iar tu întinzi disperat gheara spre mine
în ochi citindu-ți o groază vie.
te strig,
mă strigi,
Însă hăul dintre noi se adâncește
iar timpul mă cuprinde în brațele lui.
Mă topesc,
mă spulber,
mă frâng,
În alte timpuri mă scufund
și pe tine te pierd.
Dar, în final, ce contează?
Suntem demoni,
iar acesta, un coșmar.
CITEȘTI
Scrum
PoesíaPoeme scrise cu lacrimi și durere, poezii venite ca un strigăt în neant. Universul. Poezii scrise de pe buza prăpastiei, în căderea spre întuneric și spre brațele reci ale morții. Viața.
