Viața... Viața poate fi de două culori: roz sau gri. Poate că majoritatea persoanelor nu realizează care dintre cele două culori le caracterizează viața, dar la un moment dat, în viața fiecăruia există un punct în care ne dăm seama de acest lucru.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
- Și vrei să îmi spui că a funcționat? chicotește Chace, așteptând un răspuns.
- Da, chiar a funcționat, râd eu, dând startul la o nouă rundă de râs.
Nu am putut să nu observ în ultimele ore de când ne aflăm în parc că Chace este unul dintre singurii băieții care mi-a ascultat vreodată amintirile din copilărie și să le ,,savureze" cu atâta drag. Bine, asta dacă nu îi includem pe puținii băieți din viața mea, pe care nu îi privesc sau îi priveam într-un mod romantic.
Iar atunci când am început să povestesc despre cum m-am prefăcut în clasa a doua că pisica mea mi-a înghițit tema la matematică, iar apoi aceasta a fost la rândul său înghițită de câinele meu, Chace m-a ascultat cu atenție, fiind interesat de asolut fiecare detaliu. Iar asta e mare lucru pentru că nu am observat nici măcar odată să privească în gol, ignorându-mă, sau dându-și ochii peste cap. Pentru că, de obicei, astea ar fii reacțiile normale pe care le-aș primi din partea sexului masculin.
- Să nu îmi spui că până și învățătoarea te-a crezut, chicotește el.
- Păi, spun eu ridicându-mi palma dreaptă în aer - fac asta pentru a indica o pauză scurtă în care scotocesc în cutia amintirilor mele, amuzându-mă -, ea nu m-a crezut și mi-a dat o pedeapsă.
Chace își aduce pasul la aceeași viteză cu al meu, cu mâinile bălăngănindu-i-se pe lângă corp.
- Ce fel de pedeapsă? întreabă el, eu deschizând gura pentru a-i da un răspuns. A, stai! Stai! mă oprește el. Vreau să ghicesc!
Chicotesc ușor și îl privesc cu răbdare, deși știu că nu va ghici ceea ce învățătoarea m-a pus să fac.
- Să ștergi rafturile din bibliotecă de praf, spune el, iar eu dau negativ din cap.
Țâțâie și pare că se gândește la o altă posibilă opțiune, așa că continui să îmi țin gura închisă.
- Să îți predai temele pentru a vedea dacă le-ai făcut pe cele pe care ,,nu le-a mâncat câinele tău"?
Plictisitor. Dezaprob, iar el încă se gândește. Având o ușoară licărire în ochii puțin mijiți, dar care chiar și așa își păstrează acel ceva a lor încă intact, acea frumusețe care m-a fascinat încă de când i-am văzut.
Îmi scutur capul atunci când realizez că e greșit că gândesc în acest mod, că mă las dusă de val în acest mod, că îmi permit să mă gândesc în acest mod la ochii unui băiat din nou, după tot ceea ce s-a întâmplat în trecut.
Involuntar, gândul îmi zboară la Ellie care cu siguranță a ajuns acasă, deja fiind împăcată cu Jeremiah, cu gunoiul ăla care se crede mai presus decât fiecare persoană de pe suprafața globului pământesc, narcisistul ăla a cărui aroganță reprezintă întreagă lui existență, raha-
