Viața... Viața poate fi de două culori: roz sau gri. Poate că majoritatea persoanelor nu realizează care dintre cele două culori le caracterizează viața, dar la un moment dat, în viața fiecăruia există un punct în care ne dăm seama de acest lucru.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dimineața care urmează mă găsește cu părul ciufulit, hainele șifonate și cu ușoare urme de salivă la gură, pe care mi le șterg ușor cu încheietura. Mă simt de parcă am dormit o lună întregă. Toate oasele îmi pocnesc când mă ridic în capul acestora, iar printre buze îmi scapă un oftat ușor. Închid ochii preț de câteva secunde, rotindu-mi capul pentru a-mi reveni. Îmi întind brațele pe lângă mine, timp în care privesc spre peretele de deasupra noptierei mele.
Ceasul indică că mai sunt câteva minute până la ora unu, iar eu casc leneș, urmând să ridic din umeri nonșalantă, iar asta deoarece sunt obișnuită ca în zilele de weekend să mă trezesc la ore de acest gen.
Nu puține au fost dățile în care mama mea m-a tachinat că dacă ar exista un campionat pentru dormit până la ore târzii, eu l-aș câștiga doar din câteva mișcari... La propriu! – e nevoie doar de un pat moale și niște perne pufoase pe care să îmi pun capul. Aș putea să adorm și să mă trezesc a doua zi la mijlocul zilei și încă să mai pot dormi când seara se apropie. Ce să faci, așa sunt eu.
Încep să mă întreb ce lucruri consideram în urmă cu o zi că am de îndeplinit o dată ce mă voi trezi, iar eu brusc îmi aduc aminte de Ellie. Ochii aproape că îmi ies din orbite și în timp ce îmi trec o mână prin păr, apuc telefonul de pe noptieră, pregătită să îl deschid. Iar atunci când o fac, văd că am zece apeluri pierdute, cincizeci de mesaje – majoritatea fiind cu numele meu repetat – ,iar toate acestea fiind de la ea. Pe lângă asta, mai am două mesaje de la Chace și un mesaj de la Max.
Dau să mă pregătesc să verific mesajele de la Ellie, când mă gândesc că apoi o să le citesc pe cele de la Chace și apoi pe cel de la Max.
Stai! Ce? Mesaje de la cine? Am citit bine?
Verific încă o dată pentru a mă asigura că am citit bine și clipesc de mai multe ori pentru a fii sigură de faptul că eu chiar m-am trezit acum câteva clipe, continuând apoi să mă pișc de pielea încheieturii. Sâsâi la senzația neplăcută și mă gândesc că totuși poate mai e o explicație: am halucinații. Dar de ce aș avea niște halucinații cum că Max mi-ar trimite niște mesaje din moment ce nici nu cred că are numărul meu de telefon?
Mă repezesc asupra mesajului său încercând să îmi astâmpăr senzația ciudată pe care o simt în stomac. Acesta mi se strânge involuntar din cauza nervilor pe care îi simt doar atunci cănd îi văd numele. Încep să cred că o dată ce liceul se va termina, iar eu voi pleca la liceu, că numele lui mă va bântui pentru tot restul vieții, iar ghemul din stomac nu va dispărea vreodată. Fir-ar să fie el de Max! Când apăs pe contactul lui, aproape că scot un sunet de frustrare pentru că ziua mea abia ce a început și știu cu siguranță faptul că tocmai ce va fi distrusă din cauza faptului că el s-a decis brusc să îi trimită un mesaj persoanei care probabil îl detestă cel mai mult din toată lumea asta. Gândurile mele zboară agitate și nici nu mai știu ce să cred. E ca și cum viața mea se complică tot mai tare pe zi ce trece, iar eu nu am ce să fac ca să o salvez din ghearele soartei care pare că doar îmi pune piedici în drumul meu spre o viață obișnuită. Când îmi dau seama ce gânduri am, aproape că mă pălmuiesc pentru că m-am săturat să mă gândesc la lucruri de acest gen.
