Viața... Viața poate fi de două culori: roz sau gri. Poate că majoritatea persoanelor nu realizează care dintre cele două culori le caracterizează viața, dar la un moment dat, în viața fiecăruia există un punct în care ne dăm seama de acest lucru.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Tinder? Nici nu mă gândesc, țip eu în șoaptă la miezul nopții, încrucinșându-mi brațele la piept cu o figură încruntată pe față.
Ellie își dă ochii peste cap și mă privește enervată la culme. Nu e ca și cum aș avea eu față de Tinder, de parcă în următorea secundă de când îmi fac contul vor sări o suta de băieți pe mine. Nu s-ar întâmpla asta nici dacă aș sta cu aplicația activă un an întreg. Pentru că să fim serioși, cine s-ar uita vreodată la Brooke Miller? Vă zic eu: nimeni.
— Brooke, haide! Ești singură de când te-ai despărțit de idiotul ăla de Elijah!
Îmi iau fața în palme și mă bosumflez, deși știu că Ellie are dreptate. Ellie mereu are dreptate! Doar că chiar nu sunt făcută pentru întâlniri, e ca și cum atunci când m-am născut, am făcut-o cu ,,talentul" magic de a strica orice întâlnire la care merg. Iar Ellie știe asta mult prea bine încât să nu mai încerce să mă convingă. Știu că își dorește tot ce e mai bun pentru mine, așa cum îmi doresc și eu pentru ea, dar totuși, nu știu dacă încă sunt pregatită pentru o nouă relație, chiar dacă a trecut ceva timp de când am rupt-o cu Elijah. Și aici nu e vorba de faptul că încă aș avea sentimente pentru el, ci pentru că nu știu dacă inima mea încă și-a cusut toate rănile pe care relația aceea toxică le-a creat în parcursul a unui afurisit de an.
— Ellie, nu cred că încă sunt pregătită... Plus că nimeni nu ar da doi bani pe mine. Toți o să mă ignore, așa cum fac și în viața reală.
Prietena mea cea mai bună își dă ochii peste cap și îmi apucă umerii în palmele ei, scuturându-mă puțin, ca și cum ar încerca să mă trezească la realitatea care mi se întinde clar în fața ochiilor.
— O grămadă de băieți și-ar dori să petreacă timp cu Brooke Cleo Miller, dar tu parcă îi ignori pe toți.
O grămadă? Unde e grămada asta și de ce niciodată nu am văzut-o? O fii ascunsă sub patul meu, în tufișurile din curte, după colțurile holurilor liceului? Mai că sunt tentată să mă uit sub pat, dar îmi vine să mă pălmuiesc și să izbucnesc într-un râs amar când îmi dau seama cât de stupid e că am gândit asta.
O privesc pe Ellie cu o sprânceană ridicată, de parcă mi-a spus că a văzut un OZN aterizând pe veranda din fața casei ei.
— Cred că ochiadele pe care ei le aruncă sunt îndreptate spre tine, Ellie! Categoric nu spre mine.
Tot ce face e să își îndepărteze mâinile de pe umerii mei și să privească în gol. Pentru o secundă mă gândesc dacă am spus ceva greșit, dar atunci când văd un zâmbet șiret arcuindu-se pe fața prietenei mele cele mai bune, realizez prea târziu că deja un plan mai mult sau mai puțin malefic și-a făcut loc în capul ei. Nici nu apuc să reacționez atunci când mâna ei se întinde spre telefonul meu care e poziționat la mai puțin de cinci centimetri în stânga mea, lângă piciorul meu îndoit.
