Viața... Viața poate fi de două culori: roz sau gri. Poate că majoritatea persoanelor nu realizează care dintre cele două culori le caracterizează viața, dar la un moment dat, în viața fiecăruia există un punct în care ne dăm seama de acest lucru.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Privesc drept în față, atentă la drum, dar din când în când, nu pot să nu observ cu coada ochiului privirea insistentă și ucigătoare a surorii mele. Dacă o privire ar putea să ucidă, aș fi fost moartă de când am ieșit din camera mea.
— Poți, te rog, să faci cutia asta de sardine să meargă mai repede?
Inspir aer puternic, încercând să nu răspund la provocarea surorii mele, care nu își dorește nimic mai mult decât să îmi facă viața un calvar.
Un pufnet îmi părăsește buzele, iar eu nu pot decât să mă gândesc la ce spune toată lumea. Ce spune toată lumea? Hmm... Să mă gândesc... De fapt, nici nu e nevoie să o fac, pentru că știu toate replicile de mult expirate ale persoanelor pe care le întâlnesc zi de zi la școală, dar și în afara ei. Toată lumea spune că Melissa este perfectă, că ea este sora mai bună și că ea este cea mai bună la toate. Sinceră să fiu, dacă ar locui și ei cu Melissa în casă, și-ar da seama că nu e așa, ba din contră. M-am săturat să aud toate lucrurile astea, m-am săturat să fiu comparată cu ea... pentru că eu sunt eu, iar eu sunt mândră de cine sunt. Adevărul e că am trăit în umbra surorii mele de ceva timp, dar nu asta ar fi problema, pentru că sunt deja obișnuită cu acest lucru. Sau cel puțin cred că sunt. Pentru că într-un fel sau altul, fie că eu vreau sau nu, Melissa mereu o să fie sora mai bună, ea o să fie mereu cea care o să fie pe primul loc și cea care va fi mereu iubită de lumea din jurul ei.
— Poți, te rog, să îți ții gura și să fii măcar cu câteva procente mai puțin enervantă decât ești? Ups! Răspunsul e nu, la fel cum este și la întrebarea pe care tu mi-ai pus-o.
Aceasta pufnește și face din nou pe prințesa arogantă și frustrată, arătându-mi spatele și privind pe fereastră asemenea unui copil care este în grupa mică la grădiniță.
În mai puțin de cinci minute, parchez în fața liceului, acolo unde mai multe grupuri de persoane deja stau și discută despre diverse lucruri.
Scot cheile din contact și deschid ușa, închizând-o cu atenție în urma mea, nevrând ca aceasta să se strice. Zâmbesc, privind la vopseaua neagră de pe ea, fiind preferata mea non-culoare.
Tresar atunci când aud cum ușa pe care a ieșit Melissa din mașină este trântită cu brutalitate. Chițăi, apoi o încruntătură urâtă își face loc pe chipul meu.
— Ups, am uitat că ușa asta de proastă calitate și se poate rupe oricând din țâțâni! spune ea cu un dezinteres fals, la fel ca și ea de altfel. Aș spune că îmi pare rău, dar de ce să mint? Nu îmi pare!
După acestea fiind spuse, îmi întoarce spatele și aleargă ca un pinguin constipat spre prietenele ei îmbrăcate în alb și roz. Pot spune că Melissa și cele două prietene ale ei, Grace și Charity, sunt noua versiune a fetelor din ,,Mean Girls". La fel de prefăcute și de proaste.
