Adoptata de BTS

Epilog:Iubire adevarata...

         Dupa cinci ani...

        -Ti-ai facut bagajul?!intreaba el cautand prin camera cu privirea,probabil pentru a vedea un troler.

        -Am uitat...spun cu jumatate de gura,lasandu-mi privirea in pamant.

        -Cum sa uiti?!Ai asteptat ziua aceasta timp de cinci ani!spune el dojenindu-ma.Aish!Ce ma enerveaza cand face asa....

        -O sa il fac acum....Promit!spun si apoi merg la dulap,de unde imi iau toate hainele,pe care mai apoi le aranjez in troler.Imi pun lucrurile ce tin de igiena corporala, leptopul, incarcotarul de la telefon si trusa mea de machiaje.In aproximativ o jumatate de ora totul este gata.In tot acest timp el a asteptat in tocul usii,cu zambetul pe buze ca intotdeauna.Este un om atat de bun,sunt sigura ca isi v-a gasi fata potrivita pentru el.Tin minte si acum prima intalnire a noastra...A fost in orfelinatul din Seul.Atunci m-am intalnit cu Bogdan si am devenit prieteni.Daca nu ar fi fost el ,nici nu cred ca as mai fi fost in viata acum!Este ingerul meu pazitor,daca pot sa il numesc asa.

       Flashback

       Urmez asistenta pentru a ma duce in sala de operatie,dar in drumul meu ma lovesc de cineva.

       -Esti bine?intreaba barbatul din fata mea.

       -Da sunt bine...De fapt, eu imi cer scuze.Nu m-am uitat pe unde merg!spun,iar cand privesc mai cu atentie persoana din fata mea,raman uimita.Doamne,cat de mult a crescut si ce matur pare!

       -Bogdan!?intre eu ,sperand sa nu fi facut o confuzie.

      -Tarra?!Ce mult ma bucur sa te vad!spune el si ma imbratiseaza scurt.

      -Si eu ma bucur sa te vad....Dar ce faci aici?intreb eu curioasa

       -Sunt medic stagiar....Insa,aceeasi intrebare as putea sa iti pun si eu!Esti bolnava sau ceva?intreaba el,putin ingrijorat.

       -Pai,este o poveste lunga....spun si incep sa ii povestesc ultimele "mondenitati"din viata mea.Am aflat despre el ca hobby-ul sau a ramas tot cantatul la chitara,insa acum e doctor stagiar,deoarece isi doreste sa faca ce a facut si mama lui.Sa salveze oameni!

       -Si ,acum ne luam "Adio"?intreaba el cu vocea tremuranda.

      -Mi-a parut bine ca te-am cunoscut!Sper sa fii fericit.spun cu regeret in glas.Imi pare rau ca trebuie sa ii las pe toti asa,cu inimile frante.Dar asta e singura solutie la care ma pot gandi acum,dar si cea mai buna.Ma intorc cu spatele si vreau sa ma indrept catre sala de operatie,insa acesta ma striga.

      -Stai!Nu trebuie sa mori!Nu vei muri,de fapt....Iar eu te voi ajuta!spune si observ in privirea sa speranta.

      -Cum?Nu e ca si cum poti sa ii dai o inima lui Jungkook..spun cu un zambet amar.

     -De fapt,ti-as putea da tie o inima.Nu e una adevarata,dar macar va putea sa te tina in viata.spune acesta zambind victorios.

     -Ce vrei sa spui!?intreb curioasa.

     -Vorbesc despre o inima artificiala.Ele nu se folosesc atat de des,pentru ca cele adevarate sunt mai eficiente.Asa ca,stocul acestora este plin si putem sa iti oferim si tie una.Si nu te ingrijora,eu o sa suport cheltuielile.spune acesta si imi explica ce o sa
trebuiasca sa fac dupa operatie si cum va trebui sa imi port mereu o borseta dupa mine,in care se va afla "bateria" inimii mele.Dar tu trebuie sa imi faci o favoare....Imi promiti ca o sa traiesti?intreaba el,intinzand mana spre mine.