și nu știam că demonii se hrănesc cu lacrimile fluturilor din mine. și nu știam că sunt doar un pahar care sângerează constelații mutilate. și nu știam că exist.
când te-am ținut prima dată în palme, eram deja moartă de gândurile univers. eram deja sleită de minciuni mioape. eram deja ultima suflare a unei priviri hiperbolice. nu am vrut să dispar. nu am vrut să mă fac cenușă. doar existam. și poate că existența mea era sugrumată de doza prea mare de visuri prescrisă de medicul de familie. și poate că am sălbăticit de la prea multă iederă pe răni. și poate că mi-am vărsat vanilia din mine și am turnat bere amăruie de ciulini și clepsidre fărâmițate, dar nu e vina mea că sunt prea tânără să mor bătrână.
și te cunosc de înainte ca să devin un clișeu ambulant, care bate la ușa fiecărui suflet și roade unghiile norilor heterozigoți. și te cunosc de înainte să exist. înainte ca esența me tare să devină doar un vin de calitate proastă. înainte ca majusculele mele să se dea cu prea mult fond de ten și să cadă în castronul cu aripi de înger prea sărate de un îndrăgostit. te cunosc de înainte să mă afli tu.
și îmi pare rău de asta.
nu am fost niciodată o păpușă contemplativă. nu m-m gândit niciodată la cât infinit intră într-un rucsac arhiplin cu picioare de greieri descălțați de clipe. mă gândeam la cât infinit iese.
nu m-am gândit niciodată la cât whisky merită turnat într-o canistră de benzină ca să fie lichior de petrol și marțipan roșcat. mâ gândeam la cât trebuie vărsat.
nu m-am gândit niciodată la câte stele încape într-o poșetă de haos și viermi de mătase atunci când sufletul obez și în varsă lacrimile în ea. m-am gândit la câte vor rămâne pe tejghea.
poate lumea asta îmi e diametral opusă. poate sternul meu e plin de pânză de păianjen și ciorapi pătați cu sângele acidulat al constelațiilor pe care le-am ascuns în ei. poate coastele mele sunt un instrument muzical la care cântă Lucifer atunci când îți lasă sapa de ploi răsturnate la cald de o furtună ambidextră. poate inima mea pompează hidrogen lichid și venele mele sunt cabluri telefonice, prin care circulă vocea ta și îmi sărută timpanele. poate că sunt moartă, dar lumea asta e arhiplină din sufletele decapitate, de ce nu și eu?
poate mă cunoști. îmi pare rău.
