și mi-am paralizat amintirile, injectându-le claustrofobie în tibie, căci lumea asta e un spațiu prea închis pentru două sufletele deschise la efemeritate.
și mi-am sugrumat ultimele picături de umanitate din mine, lăsând golul să îmi devoreze lalele de pe mormânt și să pice cu fața în cascadele de acid ce mă seacă de focuri, ce mă seacă de demoni, ce mă seacă de noi...
nu te-am văzut niciodată prin prisma sintagmelor oglindite în praf, dar ești atât de frumos când mori încet. nu te-am văzut niciodată legat cu infinit la coloana vertebrală, dar ești atât de drăguț când îți dai duhul. nu te-am văzut niciodată îngropt în petalele ofilite ale unei iubiri nedemne de strâmtorile de min și nimicul fosforescent din tine. nu te-am văzut niciodată cu ochii în ceață picurată de două ori pe zi. nu te-am văzut niciodată.
și aș vrea să îți țin viața în palme și să în mângâi blănița. să îi dau foc la ghiarele prea lungi pentru o stafie îmbrăcată de șarpe. să o strâng de gât și să o îi pun lesa pentru debaraua unde demonii își țin cazanele de rezervă.
ți-am cumpărat bilet spre nori, acolo unde îngerii au săpat pentru funament pentru rai și se vindeau case la preț de o aripă ruptă. ți-am sechestrat durerile și le-am băut dizolvate în lavă și fier. ți-am cusut pistrui pe venele dilatate la ora de anatomie. și nu am știut că aveai nevoie doar de o călătorie până la centrul pământului, acolo unde lanțurile ți-ar arde egoismul și am rămâne noi doi: un stăpând de clavi și un demon fără patentă la fericire.
plânge-ți de milă până nu ți se blochează și personalitatea asta. mori până îți las sfoara lungă și acele de siguranță neînfipte în ego. aruncă-te în eternitate până nu îți închid portalul spre inima mea. fii liber cu libertatea în mâinile mele.
acum, eu sunt puternică. acum, tu plângi. acum, demonii îți lustruiesc amintirile. acum eu trăiesc în cer și tu sapi canale pentru păcate nespălate. acum e timpul să te izbești de labirintul cimitirului meu și să dansezi în două labe în fața bisericii cu numele stelelor. acum e timpul să arzi așa cum ars eu la fiecare sechestrare a ochilor tăi bezmetic de sprați într-o lume prea acră pentru copii lacomi. sunt eu. ești tu. suntem (ne)noi, dar iubim la fel cum iubesc spiridușii ultimele lacrimi de aur ale oamenilor prea deștepți pentru a fi proști. hai să ne aruncăm din vid în brațele unui altuia și să fim contrabandiști de viață în amorfitatea asta numită univers.
de ce ești aici, amintire? nu te cunosc.
