Ochiul Dragonului {Fanfiction Avatar}

[editat] Capitolul VIII- Trădare

"Deko, e ultima oara când îți zic că nu înotăm pe partea cealaltă." am zis, lăsând soarele să îmi mângâie pielea.

Piciorul meu era oricum aproape imposibil de folosit și Miko deja începea să delizere de la insolație.

"Ce-ar fi dacă ne-am despărți și am merge pe marginea râului, dar în direcții diferite? Adică, trebuie să se termine odată și odată, așa-i?" a întrebat Miko, acoperindu-și capul cu o frunză de palmier.

"Asta e o idee chiar foarte bună." am zis eu și m-am ajutat de un copac ca să mă ridic în picioare. "Miko, voi o luați în direcția în care curge. Eu o să o iau în direcția din care vine."

Zuko s-a ridicat și m-a ajutat să mă sprijin de el.

"Ce faci?" l-am întrebat, ridicând o sprânceană.

"Glumești, așa-i? Abia poți să mergi. Doar nu vrei să umbli singură." a zis el și și-a pus mâna în jurul meu. "Ne întâlnim aici la apusul soarelui, în caz că găsim ceva."

Ne-am despărțit și am început să mergem în liniște. Durerea piciorului începea să îmi amorțească mușchii și eventual nu îmi mai simțeam piciorul deloc.

"Deci, l-ai găsit pe unchiul tău?" am întrebat, încercând să fac conversație.

"Despre asta.. Gruen, stai." a zis și mi-a prins partea superioară a brațului, făcându-mă să mă opresc din mers. "Voiam să îmi cer scuze."

Am râs nervos și l-am privit în ochi confuză.

"Pentru ce?" am întrebat și el s-a uitat în altă parte, evitându-mi privirea. "Nu ai făcut nimic. Adică înafară de faptul că ne-ai răpit."

"Nu, Gruen. Nu înțelegi. Trebuie să prind Avatarul." a zis și mi-a prins mâna.

Am înghițit în sec. Încă nu îi spusesem lui Zuko că îl știam pe Aang, dar aveam un sentiment că nu trebuia să o fac. Că o știa deja.

"Okay, înțeleg. Ce vrei să fac eu în privința asta?" am zâmbit forțat, prefăcându-mă că nu am nicio idee despre ce se întâmplă.

"Nu e despre ce am făcut, e despre ce am să fac." a zis și vocea lui s-a răcit dintr-o dată. "E singura cale de a-mi recupera tatăl. Îmi pare rău." a zis și am simțit o durere în spate.

Am încercat să mă agăț de brațul lui, ca să nu mă prăbușesc la pământ. Era prea târziu, însă. Zuko s-a dat în spate și doi soldați ai focului mi-au prins mâinile. Nu puteam spune nimic. Soarele apunea și toate sunetele începeau încet să dispară. Totul se făcea negru.

•Miko's perspective•

Soldații focului nu ne mai urmăreau. Eu și Deko am alergat până la poalele unui vulcan, unde erau și Sokka și Katara, împreună cu Appa. Pe cer nu se vedea nimic iar păurea era silențioasă. Nu se auzea nimic, doar țipetele unei bufnițe. Nimeni nu zicea nimic, dar știam toți ce se întâmplase. Zuko ne mințise. Ne trădase. Făcusem o prostie  prin a avea încredere în el.

"Cum îi vom găsi?" a întrebat Deko, împungând focul cu un băț. "Nici măcar nu știm unde i-a dus."

"Ba știm. Dacă i-a răpit pe amândoi, e un singur loc unde îi putea duce. Un singur loc în care să îi oprească din a-și folosi puterile." a zis Katara, focul reflectându-se în ochii ei.

"Gruen și Aang vor fi bine. Sunt inteligenți, vor găsi o cale să supraviețuiască până îi eliberăm noi." a spus Sokka. "Plecăm mâine dimineață."

"Unde mergem, mai exact?" am întrebat și m-am uitat la Katara, care se uita în direcția mării.

Valurile apei sărate se loveau puternic de stânci și fumul ce ieșea din hornurile navei lui Zuko se ridica spre cer.

"Templul Soarelui." a răspuns Katara într-un final, așezându-și capul pe nisip. "Mergem în Templul Soarelui."

[editat]