-Păi, să mergem! Coordonatele ne conduc în Brazilia, deci ce mai așteptați?! *ne spune Derek gata de un nou loc*
Nu-mi vine să cred, aveam o viață frumoasă choar și atunci când stăteam la Kyle, la oraș, nu când eram transformată într-un detectiv. Ah... ce nașpa a făcut viața mea o întprsătură de 180°.
OK... am ajuns în Brazilia. A trebuit să mergem prin pădurile tropicale atacați din când în când de niște papagali minuscului.
-Aa..a *țip eu speriată cu un papagal în cap*
-Ce specie e ăsta? *întreabă Lav 100% calmă*
-E un peruș *spune Derek*, complet inofensiv.
-Dar dă-l jos! *spun eu panicată*
-Nu-l ating *spune Lav*
-Îl iau eu *spune Derek luândumi-l din păr*. Au! *țipă el fiind ciupit de pasăre*
Săracul de ep, l-a durut degetul tot drumul. Am mers o zi și o noapte, dar în final am ajuns. Era un orășel micuț plin de tandrețe. Ne-am continiat drumul pe străzile extraordinare ale orășelului ajungând într-o maternitate în fața camerei 223. Această cameră era încuiată. Ne-am uitat pe fereastră, bine, prin partea care nu era pictată negru. Am văzut un pătuț și un plic. Am furat cheile, am "ciordit" plicul și am fugit spre un motel sau hotel sau ce am fi găsit. Am găsit într-un final o bătrână care ne-a poftit zicându-ne:
-Vă rog, poftiți la mine. La rândul meu am fosf poftită când nu aveam casă la cineva. Acea femeie s-a stins la trei săptămâni după ce am intrat prima dată în casa dânsei. Deci vă rog!
