Cu toate astea ea încă "doarme". Dar din clipă în clipă se va "trezi". Dar clipă în clipă înseamnă vreo câteva săptămâni. Cu permisiunea doctorului am mutat-o acasă. Zăpada cădea ușor, dar se zdrobea puternic de podea.
Am ieșit cu Derek afară ca sã facem oameni de zapadă în curte. Așa, ca să ne mai descrețim frunțile. Omul meu de zăpadă avea doar un metru ,maxim, și deabea reușea să nu se dărâme. Omul lui Derek avea doi metri ,jucător de baschet..., și se "ținea" așa de bine.
Cât timp noi ne jucam afară ceva se întâmpla în casă. Am văzut mișcare la fereastra camerei mele. Apoi la camera lui Derek, apoi la bucătărie, și-ntr-un final la camera Bellei.
Derek a intrat cu un pistol micuț de buzunar, iar eu am rămas afară. S-au auzit zgomote, țipe, lovituri,... Când nu s-a mai auzit nimic am intrat în casă cu un lemn mare, primul care mi-a picat la mână.
Dau să dau în acel "intrus" și-l lovesc pe Derek. Săracul... Aproximativ cinci munte m- chinuit să-l trezesc. Primul lucru pe care l-a spus când s-a ridicat a fost:
-Neața!
