《Nu ştiu cum am ajuns în faţa casei Laviniei, dar ştiu că totul era frumos. Am dat să intru în casa ei, dar când să deschid uşa îl văd pe băiatul de la şcoala de care m-am lovit şi-mi spune chestii ciudate》
Sună alarma. Din nou, am acel sentiment de "deja vou" care apăruse şi ieri. Ohhhh, nu! Şcoală! Mereu am urât şcoala, mate...romana...muzica, nuuuu! Mă sună Lavinia:
-Bel? Poţi să vi la mine? *îmi dau seama din glasul ei căci nu este bine. I-o fi rău?*
-Sigur, de ce?
-Am o informaţie ce te-ar interes... *nu apucă să termine propoziţia şi-mi închide*
-Oh Lav, te rog să nu râzi de mine! *dar am realizat prea târziu că închise*
Am mers la dulap, trebuia să mă schimb, doar nu puteam merge în pijamale. Îmi iau o pereche de pantaloni cu talie înaltă, o cămaşă cu mânecile gen 3 sferturi şi o cravată roşie cu [,] carouri -desigur, trebuia să-mi fac nod- şi am plecat pâna la uşă de unde mi-am luat baschetii albi cu ţinte si lanţuri apoi plec de grabă către Lavinia. O salut pe mama şi merg cu metroul, Andrei era deja la şcoală pentru a se vedea cu nişte aşa-zişi prieteni. Am ajuns în faţa casei Laviniei, ea imediat mi-a deschis uşa şi se auzea o voce masculină care o chema. Ce "fuck", tatal Laviniei este în Londra, iar din Londra până în Chicago este mult de zburat.
-Hey Bel! *spune Lavinia* Intră!
-Hey, cine s-a auzit? Tatăl tău a venit acasă? *întreb eu chiar sacă răspunsul este evident*
-Nu, tata mai stă o lună şi se întoarce.
-Dar cine este? *o iau la interogatoriu*
-Un băiat pe care îl cunoşti...
-Cine?
-Eathen *spune ea umpic speriată de reacţia mea*
-Care Eathen?
-Nesimtitul... *spune puţin şi mai speriată*
-Deci... Eathen... nesimtitul! *exclam eu*
-Hey frumoaso! *vine Eathen şi spune uitându-se în ochii mei*
-Nu-mi spune aşa! *spun eu către el* Deci, de ce m-ai chemat? *o întreb pe Lavinia*
-Aşează-te! *îmi spune Eathen*
Mă aşez. Dar stai, cine e el şi de ce mi-ar zice să mă aşez? Nici măcar nu îl cunosc!
-Uite, Bel, Eathen este... fratele meu *îmi spune Lavinia repede ca să scape probabil de vreo problemă*
Încep să râd.
-Spune-mi te rog căci glumeşti!
Şi începe să-mi explice că a fost o greşeală la naştere şi a fost încurcat cu fratele Laviniei. Stând şi analizându-i pe amândoi le-am zis:
-Voi doi chiar semănaţi...
