Evadarea din realitate

Capitolul 8-1998

Rosalie P.O.V
-Poftim? Întreb confuză la afirmația ei
-Trebuie să ai încredere în mine, Rosalie! Iti voi explica totul, dar momentan, trebuie să ne grăbim.
Am nevoie de un dosar din dormitorul soților Miller, răspunde intinzandu-mi bluza.

Odată îmbrăcată, Catherine pe numele ei ma trage dupa ea, ocolind aproape jumătate din casa, pana ce ajungem la ultimul etaj, mai exact in dreptul unei uși negre imense.

După ce Catherine s-a asigurat că nu e nimeni prin apropiere, deschide încet ușa dormitorului, intrând rapid, după care ma trage după ea, închizând ușa.
Nu apuc sa observ bine camera in care ne aflam, pentru ca ceea îmi acaparează întreaga atenție este femeia din pat.

Doamna Miller stătea în mijlocul patului rezemată de o perna, in fund, intr-o pozitie perfect dreapta fixand cu privirea un punct necunoscut din fața ei.

- Nu iti face griji, nu ne va crea probleme, spune Catherine văzând că am ramas înțepenită
-Ce tot spui acolo?
Dumnzeule, este soția lui! Si noi tocmai am intrat peste ea in dormitor. Ce naiba se petrece aici? Întreb aproape tipandu-i in fata, in timp ce m-am apropiat periculos de mult de ea

-Poti sa taci pentru un minut si sa verifici dulapul de acolo? Nu avem foarte mult timp! Mi-o aruncă, facandu-mi semn spre partea opusă a camerei.
Enervata si confuză, decid să îmi tin întrebările pentru mine momentan, asa ca străbat camera uriașă în cele mai monotone culori, pana la dulapul alb din fata mea.
Arata exact ca restul mobilierului din casa, elegant, dar foarte vechi, cu aplicatii aurii pe manerele usii si geamuri mari de sticla.

După ce l-am deschis si am vazut sute de haine aranjate pe umerașe sau impaturite atent, am coborât pe vine, știind că trebuie sa gasesc un dosar.
-Trebuie să fie intr-o culoare care nu prea sare in evidenta si poate fi ușor ascuns, grăbește-te Rose! O aud pe Catherine spunându-mi de la birou.
Încep să scotocesc cu grija pe sub haine ca nu cumva sa deranjez ceva, si mare îmi e mirarea când imediat simt cum printre ultimele haine, ceva tare.

Îl scot cu aceeasi grija, închizând dulapul si ma îndrept cu dosarul gri de mărime mijlocie spre Catherine.
-Esti genială! Haide, sa plecam de aici! Spune încântată, ieșind amândouă repede din camera.

                             ***

Ajunse din nou in camera sa, pe care a încuiat-o, pune dosarul imens pe pat începând sa răsfoiască grabita.

-Cred ca este timpul pentru niște explicații.
Te-am ajutat sa il găsesti, acum spune-mi odată ce se intampla înainte să îmi pierd mintile, raspund incrucisandu-mi brațele la piept
Catherine ridică degetul arătător in sus in semn sa astept, în timp ce ea încă cauta cu o disperare ieșită din comun ceva in acel dosar.

Curiozitatea și enervarea ma fac sa ma urc lângă ea in pat, asteptandu-mi răspunsul
-Eram sigura..șoptește ea trecandu-si degetele peste o pagină
Brusc, întoarce dosarul spre mine, iar primul lucru care îmi sare în fata este poza ei urmată de numele si data sa de naștere.
Urmatoarele doua pagini conțin tot date despre ea, dar și câteva zile ale anului trecut subliniate brutal.

-17 septembrie 2018? Întreb confuză

-Atunci am ajuns prima oară aici, răspunde încet
-Tu i-ai spus toate lucurile astea despre tine? Intreb in timp ce continui sa citesc. Totul era trecut aici, de la copilărie până la liceul pe care l-a absolvit

-Rose, eu nu i-am spus nimic despre mine. M-am trezit aici, la fel ca si tine. Si mi-a luat un an de zile sa imi dau seama ce s-a întâmplat cu adevărat, spune privindu-ma
-Arthur ti-a facut asta? Întreb cu jumătate de gură fiindu-mi frica de ceea ce va urma