Evadarea din realitate

Capitolul 20- Evadarea sau realitatea?

Rosalie P.O.V

-Heei, ce e cu tristețea asta? Aud dintr-o dată atunci cand simt ușa cum se deschide în spatele meu
James si Molly priveau de cealaltă parte a usii ușor reținuți, însă părând destul de apropiați

- Nu frate, nimeni nu e trist, răspunde Aaron in locul meu, întorcându-se spre ei
Doar ne pregăteam pentru surpriză, parca asa am inteles..Ia sa vedem, continuă el, încercând să destindă atmosfera

-Pai haideți in cazul asta, în picioare toata lumea si dupa mine, răspunde James, încercând să pară entuziasmat parca vorbind cu niște copii de 7 ani
Aaron se ridicase deja si ma priveste subtil, urmând să îmi intinda mâna.

Nevrând să fac o altă scena si sa nu dau prea tare de bănuit, imi șterg subtil ultimele lacrimi de pe obraji, luându-l de mâna ce ma ajută să mă ridic.

-Orice surpriză e binevenită atât timp cât nu implica vreo pușcă sau streang, spune Molly intr-un spirit de glumă.
Deși suspicioasă, ma conformez si ii urmez in liniste la câțiva metrii in spate, văzând cum se îndepărtează încet de intrare, ocolind casa.

După ce am traversat cu toții aleea din față, sunt surprinsă de momentul în care observ la câțiva metrii buni de noi un pom uriaș în partea dreaptă in fata căruia ne aștepta linistită o scară.

M-am uitat confuză in sus, însă nu am putut vedea nimic altceva decât crengile încărcate cu frunze care acopereau orice urma de raza.
-Ei bine..in copac nu ma mai urcasem, spune Molly ușor răutăcios, privind in sus
Nici gand, scara aia pare instabilă și nu văd nimic interesat in a cădea de pe o creanga precum o maimuță

-Molly drăguțo, nu ti-a dat nimeni de ales.
Asa ca din moment ce atitudinea ta de fetita răsfățată a ținut să iasă la iveală, tu vei fi prima care va urca, răspunde James pe aceelasi ton răutăcios ca al sau

- James..spune ea, văzându-se frica in ochii sai
Imi e frică de înălțimi, nu vreau, te rog...
-E in regula Molly, sare Aaron, ce stătea la câțiva metrii de mine.
Nu v-am pune în pericol, acolo sus e sigur, merg eu primul, nu va faceti griji, adaugă înainte să îl văd cum dintr-o smucitura, muta scara așezând-o cu grija lângă copac verificându-i apoi stabilitatea.

Aaron se întoarce spre mine, privindu-ma pentru câteva secunde, parca chemându-ma dupa el, după care începe să urce parca fara nici un pic de frica
Nestiind ce plănuiesc sau ce ne va aștepta sus, dar împinsă de curiozitate si vrand sa imi distrag cu orice preț atenția, îl urmez in liniste, simtind nevoia însă înainte de a urca pe scara sa trag o gura mare de aer pentru a-mi regla respiratia

Secundele in care am urcat rugandu-ma sa nu fiu trântita la pământ de instabilitatea care era sau nu doar in mintea mea, parca au fost interminabile.
Imi era teama sa privesc in sus sau sa fac vreo miscare brusca, însă in momentul in care am pășit pe ultima treapta si i-am văzut mana lui Aaron cum se întinde spre a mea, a fost momentul în care m-am simțit cel mai in siguranta, de parca tot pericolul dispăruse.

Imediat cum Aaron mi-a prins mâna si am pus piciorul pe o podea stabilă, am îndrăznit in sfarsit sa imi ridic privirea.
Ne aflăm pe ramurile cele mai solide ale copacului, dar și cele mai înalte.
Imediat cum ajungeai in varf pășeai pe o asa-zisa podea de lemn care te ducea spre cea mai frumoasă creație pe care am putut-o vedea vreodata.

O casă de mărime medie îmbrăcată numai intr-un lemn cenușiu închis, cu o ușa de aceeasi înălțime cu mine si doua ferestre care se vedeau timid in partea dreaptă, m-au făcut să rămân de-a dreptul fara cuvinte