Adorable Rebel - RenMin

5

Câteva zile mai târziu de la marea farsă, Doc Ellis părea atât de abătut și trist, încât chiar îmi era milă.
Însă nu a durat mult până să revină la comportamentul său acid, cu care eram obișnuiți, și să pregătească un nou test, diabolic de dificil.

Acum stătea în fața noastră.

— V-am corectat lucrările. — A vorbit, cu un strop de amuzament în glas. — Și cred că majoritatea — de fapt, îndrăznesc să spun că voi toți — veți putea observa că nu v-a mers atât de bine la noul test, spre deosebire de cel anterior.

Începu să se plimbe pe interval, încoace și încolo, împărțind foi și comentarii sarcastice la adresa fiecăruia.

— Ai decăzut, Seulgi... Chenle, mă mir că ai reușit să te descurci de minune la cel de săptămâna trecută... Îmi pare rău să te dezamăgesc, Renjun...

Pe banca mea, a aterizat foaia cu testul, cu nota la vedere; Doc Ellis nu era adeptul lucrurilor evazive, anonime sau al testelor așezate în așa fel încât să nu se vadă nota. Mi-am privit calificativul, format dintr-o singură cifră: trei.
Totul era în regulă, îmi spuneam mie însumi. Știam că n-aveam absolut nici o șansă. Toate orele în care am încercat să aprofundez materia fuseseră irosite, căci nici cel mai pregătit elev nu ar fi făcut față noului test.

A sunat clopoțelul. Mi-am adunat cărțile de pe bancă și am ieșit din clasă.
Jaemin se ținu după mine.

— Cât ai luat? — Întrebă cu veselie.

Am continuat să privesc în față. Era vina lui că am mai dat o lucrare, iar eu nu aveam de gând să-mi ascund mânia.

— Trei. — Am mormăit, glacial.

— Oh, eu am luat doi. — M-a informat el. — Am schimbat răspunsul uneia dintre întrebări de atâtea ori, încât aproape găurisem foaia.

I-am zâmbit, ironic.
— Mii de scuze pentru că nu te compătimesc.

— Nu face nimic. — Mi-a răspuns, ignorându-mi evidentul sarcasm.

Continuă să mă însoțească. Știam că, având în vedere faptul că urma să-l am coleg de clasă și la următoarea materie — inițierea în arta dramatică —, ar fi venit după mine. Am mers în liniște câteva minute, apoi, trecând pe lângă avizier, Jaemin m-a tras de braț.

— Stai două secunde. — Mi-a spus, pe un ton liniștit, lipsit de orice fel de grijă. — Vreau să văd ce-i nou pe tablă.

M-am oprit, curios.
Jaemin nu părea a fi genul de persoană interesată de înscrierile de pe tăblița pentru călătorii, care conține, în general, informații și anunțuri despre vizite organizate la diferite universități.
Se presupune că oricine aspiră să facă un așa-zis schimb de experiență cu o altă universitate, trebuie să lipească acolo un anunț, pentru a putea fi însoțit de câțiva colegi și, astfel, să economisească combustibil, să reducă poluarea și, de fapt, să scape de părinți timp de câteva zile.
Deși este complet inutilă, tata se arată foarte mândru de partea aceea de avizier.

— Crezi că vor fi multe persoane dispuse să încheie un contract pentru vizitele astea? — M-a întrebat Jaemin, râzând prostește.

Am privit peste umărul său anunțurile. Toate erau pentru destinații ca Universitatea Națională din Seoul, Universitatea Yonsei, Universitatea de Știință și Tehnologie din Pohang. În spațiul liber pentru "Benzină/Alte cheltuieli", era scris "2800 de dolari pentru călătoria aeriană", iar mai jos, la "Durata estimativă a călătoriei", am citit "356 de ore".

Mi-am scuturat capul. Tata urma să aibă un șoc.

— Cumva ai avut de-a face cu asta? — L-am întrebat, cu suspiciune în glas.