Adorable Rebel - RenMin

8

— Bună! — Mi-a zis Jaemin, cu obișnuitul lui ton vesel, a doua zi, când intram în sala de curs, pregătit de ora cu doamna McCracken.

— Bună. — I-am răspuns, ceva mai rezervat, așezându-mă în bancă.

Observasem că Jaemin fusese recent la un salon, iar acum părul lui ciocolatiu, destul de scurt, se zbârlea ușor, în anumite zone. Frizura îl făcea să pară de, mai mult sau mai puțin, șase ani.
Am simțit o senzație ciudată și o furnicătură în vârfurile degetelor, când mi-a răsărit în minte gândul că aș putea să-mi trec mâna prin părul lui. Părea atât de moale...
M-am întors cu fața spre tablă, încercând să-mi golesc capul de astfel de gânduri neroade.

Jaemin s-a aplecat peste banca lui, înspre mine.

— Pot să te întreb ceva?

Am oftat.

— Nu pot să te împiedic s-o faci, nu?

El zâmbi.

— Cu cine vei merge la Balul de Toamnă?

Inima mi s-a oprit pentru câteva secunde. Urma să mă invite?
Apoi corpul mi-a tremurat, pentru a mă trezi la realitate. "Nu fi idiot", mi-am spus. "Sigur are de gând să spună ceva detestabil".

— Nu voi merge. — Mi-am dres glasul, vorbind repede. — Niciodată nu merg.

— Niciodată? — M-a întrebat Jaemin, surprins, fără să-i vină a crede.

M-am înroșit. Unde-mi era capul când am pronunțat acele cuvinte? Mă refeream la faptul că nu am mers niciodată, mai ales însoțit de cineva. Totuși, nu aveam de ce să-i mărturisesc asta cuiva, în special lui Jaemin. Mi-am dres glasul încă o dată.

— Nu îmi surâde ideea. Vreau să spun că...

Din fericire, clopoțelul de început de oră a sunat, iar doamna McCracken a intrat în clasă, începând să-și desfășoare o nouă lecție, vorbindu-ne, cu vocea ei monotonă, despre "Poveștile din Canterbury", operă a domnului Chaucer.

M-am așezat mai bine și drept pe scaun, construindu-mi o "mască", care mima perfect atenția acordată lecturii. Pentru prima oară, eram recunoscător că începuse ora de Literatură Universală.

Trebuia să recunosc, Jaemin mă întrebase ceva interesant. Cu cine urma să merg la Balul de Toamnă? Sau, aflându-ne la o oră de Literatură cu doamna McCracken, cu cine aș fi avut plăcerea să merg?

Desigur, era adevărat că niciodată nu merg la bal. Dar la fel de adevărat este faptul că, în fiecare an, trăiesc cu speranța că mă va invita cineva. Ei bine, nu un oarecare, asta e cert. Băiatul cu care mi-ar plăcea să merg ar trebui să fie amuzant și chipeș, inteligent și popular. Bine, ăsta nu era decât un așa-zis tip ideal, iar eu trebuia să găsesc pe cineva care să îndeplinească, măcar pe jumătate, condițiile acestea. Așa că mai bine tăiem de pe listă "inteligent", întrucât nu este necesar ca tipul să fie un geniu pentru a mă însoți la Balul de Toamnă. Și cred că am putea lăsa deoparte și "amuzant". Așadar, rămânem cu "chipeș" și "popular", ceea ce încă mi se pare puțin prea mult pentru un băiat ca mine, care nu a mers vreodată până acum.

— Cum adică nu mergi niciodată? — A șoptit Jaemin, aproape de urechea mea. — Nu mergi pentru că nu corespunde unor principii pe care le ai tu sau pentru că nu te-a invitat nimeni?

— Asta nu e treaba ta. — Am mârâit la el, în șoaptă, rugându-mă ca doamna McCracken să nu ne audă vorbind.

— Deci înseamnă că nu te-a invitat nimeni. — A făcut Jaemin o deducție rapidă.