Adorable Rebel - RenMin

7

În ziua următoare, ora de Literatură Universală a fost întreruptă, probabil pentru că celui de Sus îi fusese milă, exact când doamna McCracken îmi adresa o întrebare cu privire la "Beowulf", poemul medieval.

— Bună ziua, bună ziua! — Intră Rosé pe ușă. — Este Ziua Crizantemelor!

Ziua Crizantemelor este o zi în care elevii, în mod anonim sau nu, lasă câte-o floare pentru oricare persoană din liceu, pe care o simpatizează, într-un fel sau altul, la a treia oră.
Pentru acestea s-au stabilit trei culori, cu semnificații diferite: Cele albe sunt pentru prieteni, cele roșii simbolizează iubirea, iar cele roz sunt trimise de un așa-zis admirator secret.

Rosé împingea un cărucior plin de flori înspre bănci.
Să împartă crizantemele era una dintre multele ei atribuții, în calitate de șefă a grupului de majorete al colegiului.

— Fiți atenți și nu vă impacientați. — Ne-a rugat, scoțând o listă. Ne vorbea de parcă ne-am fi adunat deja în jurul ei, cerând cu disperare crizanteme, când, de fapt, noi stăteam în bănci, așteptând în liniște.

Viața lui Rosé are ca singur scop îmbunătățirea imaginii sale. Rosé se așteaptă ca fiecare relație pe care o are să îi crească popularitatea. Și vrea ca fiecare materie pe care o abordează, într-un mod, crede ea, serios, să o facă să pară mai inteligentă. De fiecare dată când salută pe cineva, trăiește cu speranța că acea acțiune o va face să pară mai sociabilă. Cu fiecare rochie cumpărată, are impresia că trebuie să fie considerată o regină a modei.

Sunt conștient de toate astea pentru că am fost cu ea încă din clasele primare și, înainte, am fost la grădiniță împreună și înainte de grădiniță, ne-am născut în aceeași maternitate. Totuși, în ciuda atâtor amintiri, pe care le-am construit mai mult sau mai puțin unul alături de celălalt, Rosé ne-a eliminat din lista ei de "prieteni" pe mine și pe încă câțiva, când a realizat că relațiile avute cu noi nu o ajutau la înaintarea într-o poziție înaltă în clasamentul popularilor. Acum ne vorbește numai dacă simte că am putea-o ajuta cu ceva.

De exemplu, chiar în acel moment, îmi citea numele cu o dificultate atât de mare, încât parcă nu avea nici cea mai vagă idee despre cine eram.

— Huang Renjun? Renjun? Renjun?

— Aici, Rosé. — I-am atras atenția, ridicând mâna.

Cu o mișcare lentă a fustei sale scurte, care făcea parte din uniforma majoretelor, fata traversă încăperea.

— Trei crizanteme roșii și una albă pentru tine, Renjun. — Mi-a vorbit, așezându-mi florile pe bancă.

Știam, fără a fi nevoit să le văd, că primisem florile de la Sicheng. La fel cum știam că Sicheng primise același număr de flori de la mine. Era vorba despre un pact pe care noi îl aveam, în care ne-am promis unul altuia să ne acordăm un fel de sprijin, în caz că nu aveam să primim nicio crizantemă.

De fapt, eu eram singurul care avea nevoie de asta. Sicheng avea, mai mereu, un grup numeros de admiratori.

— Na Jaemin? — Întrebă Rosé. — Tu ai...

— Nu, mulțumesc. — A întrerupt-o Jaemin, care stătea în spatele meu, cu indiferență în glas.

Cum John Seo făcuse în așa fel încât să se retragă de la orele de Literatură Universală, după catastrofa cu "Odiseea", acum mă pricopsisem cu Jaemin în clasă, așezat în spatele meu.

— Nu sunt interesat.

— Dar ai cinci crizanteme roșii. — A încercat Rosé să protesteze.