Adorable Rebel - RenMin

15

La ora șapte fix, în seara Marelui Bal de Toamnă, Wong Yukhei a ajuns la mine acasă, îmbrăcat elegant, într-un costum bleumarin. În locul unei flori, cum se obișnuia să i se aducă partenerului, mi-a dat o cutie cu un șoarece mort.

Bine, bine, nu era tocmai mort; era imitația de șoarece cu care se juca pisica familiei Wong.

Am privit fix animalul împăiat, nefiind atât de surprins, întrucât mă așteptam ca însoțitorul meu să deschidă seara cu o așa-zisă farsă tipică lui. După ce-și potolise râsul, dădu fuga până la mașina parcată în fața curții, în căutarea florilor adevărate. Oh, seara aceasta avea să se desfășoare mult mai diferit decât speram eu.

Mama ne-a făcut pe amândoi să ne apropiem, pentru a ne poza pe verandă. Am putut vedea cum în fața casei de vizavi se afla Jaemin, urcând în mașina lui.

— Oh, uite, ăla este Jaemin. — Mă atenționă dragul de Yukhei. — Bună, Jaemin!

Își ridică privirea în direcția noastră și ne salută cu mâna, moment în care eu am rămas uitându-mă la orice altceva în afară de el.

Am ajuns la bal și prima persoană pe care am văzut-o a fost Swiss Somi. Avea pe ea o rochie destul de scurtă, roșie, de catifea, cu un guler alb de piele și mânecile similare. Unde naiba își găsea hainele astea? Oare avea pe vreun bătrân croitor prin munții Alpi, care i le făcea? Își coafase părul într-un coc și, în ciuda dezacordului lui Jaemin în privința părului strâns, ei chiar îi stătea bine așa. I se putea vedea perfect chipul angelic. Pielea însăși părea a fi de catifea, iar buzele îi erau colorate în roșu, întocmai ca rochia...
M-am simțit ca un vagabond pe lângă ea.

Prima persoană pe care Yukhei a remarcat-o a fost Yoojung, înspre care, bineînțeles, a fugit, pentru a o servi cu un pahar de punch. Am oftat și m-am îndreptat și eu spre vasul cu băutura colorată, lângă care am rămas în picioare, simțindu-mă complet invizibil, ca o fantomă.

Sala de sport arăta splendid. Aranjasem bucăți de material negru pe pereți și chiar steluțe fosforescente pe tavan, pentru a reda imaginea unui cer înstelat. Mai era ici-colo câte-o capră împăiată, însă parcă și ele se potriveau decorului.

Am privit în jur, în căutarea unor fețe cunoscute. Rosé trecu pe lângă mine, la brațul lui John Seo. Mi-a zâmbit, în timp ce și-a fluturat mâna în direcția mea; în mod evident, pentru a crește probabilitatea de câștig al titlului de Regina Balului.

După câteva clipe am reușit să-l localizez și pe Sicheng, pe ringul de dans. Un costum de un albastru deschis, sclipitor, cu niște mici paiete cusute pe mâneci, îi îmbrățișa corpul.
De urechea dreaptă, îi atârna un cercel lunguieț, cu o stea în capăt. Părul lui de culoarea grâului, sub lumina puternică a reflectoarelor instalate în colțurile sălii, căpăta o nuanță argintie. Jooheon îl admira ca pe un idol.

M-a surprins privindu-l, așa că a făcut gestul de a-și ridica sprâncenele către mine. Cunoșteam semnificația lui. Mă întreba dacă aveam nevoie de companie. Însă am dat din cap.

Și Pat era pe-aici, purtând, din nou, un costum mult prea mic. Venise singur, iar eu am simțit o oarecare milă pentru el. Balul de Toamnă nu era un eveniment la care să vii neînsoțit. Și totuși, ținând cont de atenția pe care o primeam de la Yukhei, și despre mine se putea considera că venisem singur.

Swiss Somi trecu pe lângă mine.

— Bineînțeles, eu și Jaemin vom fi acolo. — Îi comunica altei persoane. — Jaemin a plănuit totul.

Nu știam că puteam resimți o durere atât de mare în piept la auzul sintagmei "eu și Jaemin". O spunea de parcă ar fi fost un cuplu oficial. Mi-am amintit de conversația telefonică pe care am ascultat-o pe ascuns. Jaemin spunea: "Persoana pe care mi-ar plăcea s-o invit nu ar accepta niciodată". Chiar am crezut că se referea la mine?
Bineînțeles, era vorba despre Swiss Somi... Iar ea nu ar fi intervenit niciodată în planurile lui cu privire la petrecerea Valului Ucigaș Pat; cu ea niciodată nu s-ar fi simțit "supravegheat".