Adorable Rebel - RenMin

2

Mai târziu, stând pe pervazul ferestrei din bucătărie, priveam spre mica străduță, în timp ce-mi așteptam familia să se pregătească pentru a ieși în oraș să cinăm, ca în fiecare seară de vineri.

Începeam să mă simt mult prea mare pentru ieșirile astea în familie. Adică, atunci când eu însumi vedeam pe cineva de vârsta mea, fie băiat sau fată, luând cina cu părinții lui sau ai ei, la sfârșitul săptămânii, făceam diferite speculații asupra motivelor pentru care acei tineri erau total lipsiți de viață socială.

Pe de altă parte, orice adolescent pe care îl cunoșteam se rușina când era văzut alături de familia sa. Iar eu cred că mă simțeam cel mai jenat. Dar nu mă înțelegeți greșit. Îmi ador familia, însă trebuie să recunosc că sunt puțin ciudați.

Vă voi spune câteva informații de bază, începând cu mine, Huang Renjun, chiar dacă sunt cel mai puțin ciudat dintre toți: șaisprezece ani, ochi de culoarea cafelei, păr brunet, ten palid, corp obișnuit. Oamenii întotdeauna își dau cu părerea despre care este "cea mai bună trăsătură" a mea, ceea ce ar trebui să spună multe despre aspectul meu, întrucât, în general, persoanele atractive sunt numite, pur și simplu, "atrăgătoare", fără a fi necesar să li se caute prostii precum cea mai bună trăsătură. Ca prietenul meu cel mai bun, Sicheng. El este mărunțel și blond, cu părul tuns și aranjat în stilul unui idol și toată lumea îl numește adorabil sau încântător, atât.

Sicheng spune că ar da orice să poată avea părul meu, însă asta e chestia; el îmi e prieten, e cumva datoria noastră să facem complimente celuilalt. Iar dacă vă interesează să știți, părul meu nu are nimic special, în afara faptului că nu a mai fost atins de o foarfecă de aproape un deceniu.
În orice caz, mama îmi spune că trăsătura mea cea mai bună o reprezintă pielea mea de porțelan, ceea ce, de fapt, înseamnă că sunt alb ca laptele. (O dată, când eram pe plajă, un băiat întins pe un șezlong vecin cu cel pe care stăteam eu, mi-a mulțumit, pentru că probabil — a spus — pielea mea reflecta foarte bine soarele și astfel el putea să se bronzeze mai bine. Dar asta este o altă poveste). Câteodată, mama se răzgândește și spune că cea mai bună trăsătură a mea sunt ochii, pentru că sunt foarte mari. Ar trebui să-mi vedeți pozele din albumul familiei, unde mereu mă asemăn unui cerb speriat de farurile unei mașini ori unui criminal în serie.

Urmează să le descriu pe surorile mele gemene, Sana și Mina, care au nouă ani și care, mulțumesc cerului, nu sunt identice.

Ultimul lucru de care au nevoie ar fi să le îmbrace în haine la fel. Sana este drăgălașă și blondă, asemănătoare mamei, și foarte timidă. Mina este pistruiată, are părul de o culoare mai închisă și, în general, îl poartă prins în codițe împletite; și este foarte probabil să se fi născut vorbind. Câteodată, când nu sunt cu ele, încerc să-mi amintesc sunetul vocii lui Sana, dar n-o pot face. Și nu pentru că ar vorbi puțin. Cred că se datorează faptului că Mina vorbește mult prea mult.

Apoi vă pot vorbi despre surioara mea de unsprezece luni, Eunwoo. Înainte de a se naște, se credea că va fi băiat, însă este o bebelușă atât de frumoasă, încât este suficient s-o vezi și știi că este o fetiță. Are un cap micuț, peste care se revarsă bucle blonde, și niște ochi de culoarea cafelei, însă care au o nuanță mai deschisă decât a mea. O dată, un domn care avea de gând să filmeze o reclamă la produse alimentare pentru bebeluși, a văzut-o la supermarket și a încheiat un contract cu ai mei pentru ca ea să apară în spotul lui publicitar. Din păcate, înainte de filmări, mama s-a uitat la o secvență dintr-o emisiune numită "Șaizeci de minute", unde era dezvăluit adevăratul comportament al regizorilor față de cei care erau filmați, așa că s-a răzgândit. În fine, voiam doar să evidențiez cât de frumoasă este Eunwoo. În plus, este adorabilă și simpatică și suntem cu toții topiți după ea.