Adorable Rebel - RenMin

13

Îmi pare rău, dar nu m-am putut abține 👆😹

— Bună. Ce mai zici? — Mă întrebă Jaemin, cu blândețe.

— Bună. — I-am răspuns în șoaptă.

Era duminică, trecuse o zi de la sărutul nostru, iar Jaemin venise să lustruiască mașina. Și totuși, în loc să se pună imediat pe treabă, a decis să-mi facă o vizită surpriză în bucătărie.
Eu i-am dat jumătate din sandvișul meu, iar acum stăteam amândoi la masă, privindu-ne reciproc.

Încă nu-mi venea să cred că mă simțeam atât de bine în preajma lui. Era vorba despre același băiat, pe care, cu doar o zi în urmă, îl uram de moarte? Sau, mă rog, poate nu fusese chiar "ură". Doar că el m-a înnebunit timp de o lună întreagă, făcându-mă mereu să par un plicticos, un băiat al tatei, care nu-i iese niciodată din cuvânt.

Însă, așezat în fața lui în acea dimineață însorită, privindu-l, în timp ce sorbea dintr-un pahar cu apă, observându-l, în timp ce și el făcea același lucru cu mine, mă simțeam în toate felurile, mai puțin plicticos.

Jaemin își întinse mâna spre mine, îndepărtându-mi câteva șuvițe de păr din fața ochilor.

— Iarăși îți lucește părul sub razele soarelui. Niciodată nu am crezut că părul brunet poate fi atât de sclipitor.

M-am îmbujorat.

— Sclipitor... Lucios... — Mi-am lăsat privirea în jos. — Nimeni nu a mai spus asta despre părul meu până acum.

— Este un cuvânt bun pentru a descrie părul cuiva. — Spuse el. — În special dacă lucește sub soare și are cârlionți.

Pentru încă un moment, ne-am pierdut în ochii celuilalt, ne-am admirat chipurile, părul, pielea.
Apoi am început, treptat, să fiu tot mai conștient de sunetele autumnale, provenite din curte. Le auzeam pe Mina, care se arunca peste o grămadă mare de frunze, și pe mama spunându-i să nu o mai facă, pentru că frunzele trebuiau adunate și puse în saci.

— Mai bine ai începe să-ți faci treaba. — Am început să-l sfătuiesc. — Părinții mei ar putea începe să-și pună întrebări.

Jaemin își ridică o sprânceană, continuând să mă privească în ochi.

— Chiar vrei să mă apuc de treabă?

Am ridicat din umeri.
— Ei bine, nu, nu vreau neapărat ca tu să...

— Te gândești prea mult la ce au persoanele de făcut, Renjun. — Îmi spuse, cu același glas mieros.

— Ba nu fac asta. — M-am apărat.

Iar el a zâmbit către mine.

— Serios? Atunci de ce este atât de important pentru tine ca eu să mă apuc de lustruit mașina și de adunat niște frunze uscate? Nici măcar părinții tăi nu par a fi prea exigenți în privința asta.

— Ascultă. — I-am spus, îndreptându-mă de spate. — Doar pentru că spun că, dacă te afli în casa cuiva pentru a munci, drept pedeapsă pentru că ai pus semințe de marijuana în ghiveciul unei profesoare, ar fi bine să te pui pe treabă cât mai repede, asta nu mă face să fiu nici ciudat, nici fraier, cu atât mai puțin plictisitorul fiu al directorului, care nu are nimic mai bun de făcut decât să...