atunci când praful de amintiri e răsfirat în aer și îți întunecă privirea, scântei de roșu se nasc înăuntrul tău, luându-ți sufletul din trup și purtându-l înspre galaxii. vrei să le explorăm împreună?
priveam înspre lună când m-ai zugrăvit în roșu, mă înecam în căi lactee când m-ai dezlipit de stele; dar ai folosit prea mult pigment, încât am devenit una dintre ele, fierbând printre cozi de comete și praf de galaxii, luminând cu raze de infraroșu mușcături de sori.
sau nu? e oare doar o iluzie? o fi doar o iluzie pudrată cu sclipici de felinare în noapte, așa cum a fost iubirea ta?
oh, e o iluzie... iluziile tale fără esență au început să îmi fure nebuloasele, și hologramele pe care le proiectezi din mine îmi înghit asteroizii.
nu vezi? roșul tău e minciună, roșul tău e distrugere, roșul tău ne pătează în adevăruri de fantome. roșul tău, pe care mi-l dai mie, își arată colții acoperiți de sânge când vreau să îl așez într-o fărâmă de mine, și mă mușcă de deget când încerc să îi dau coroană de stele.
de ce mi l-ai dat? de ce îți dorești atât de mult să mă vezi un roșu? roșul e sânge, roșul e furie, roșul e disperare, roșul e teroare, roșul e foc, roșul e război, roșul e toxicitate, roșul e fum de stele, roșul e amintiri arse, roșul e tu. roșul e inima ta, și roșie e iubire ta pentru mine.
de ce e roșie? de ce ai lăsat-o să devină roșie?
sau poate era roșie încă de la început? era o iluzie, așa cum mi-ai spus că era?
dar eu știu că nu era. eu știu că minți. dar nu înțeleg, de ce minți? de ce îmi spui că nu a existat, când de fapt e doar roșie?
sau poate e pentru că știi ce înseamnă roșu? și știi de ce dragostea ta a devenit roșie?
însă eu nu știu. de ce nu îmi spui?
de ce continui să minți?
vreau doar să știu de ce iubirea ta a devenit roșie...
dar tu nu vrei să îmi spui, și vrei să îmi dai mie roșul tău, vrei să îmi transformi și mie iubirea în roșu, să dansăm amândoi cu iubiri roșii pe capete de comete de argint. de ce?
de ce iubești roșul?
de ce nu înțelegi că pe mine mă ucide?
oh, roșul tău mă cuprinde... mă cuprinde în brațe de vise, așa cum o făceai și tu, însă ale lui sunt roșii. roșii și reci. de ce nu am realizat mai repede că erai roșu? acum, devin și eu roșu, acum, mă dizolv în sângerări de orizont, acum, mă împrăștii în neant de valsuri mâncate de molii roșii...
de ce m-ai ofilit, roșule? de ce mi-ai oferit doar iubire roșie, copil de roșu?
acum, vei dansa cu marea, și vei cânta cu oceanul, în timp ce scânteile tale de roșu vor valsa cu singurătatea apusului tău. ai rămas singur, roșule, dar tu zâmbești.
eu m-am transformat în roșu. tu ești roșu. dar de ce suntem despărțiți, roșule?...
roșul ne desparte. și iubirea mea devine roșie, în timp ce particule roșii de mine zâmbesc cu gropițe de sori, pierdute printre stele de porțelan; spune-mi, roșule, asta voiai?
pe mine un roșu, pe tine singur?
suntem roșu. suntem roșu despărțiți. asta e menirea roșului, roșule.
roșul mă cuprinde și adorm. adorm roșie, așa cum e iubirea ta...
《roșul ne distruge, iubito》
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
