ALIVE HEARTBEAT

~Capitolul 3~

- Jungkook , ce crezi că faci?!

-Shh... îmi acoperă gura cu degetul arătător, iar cu cealaltă mă mângâie pe spate, formând cu degetele o inimă. Pipăiam peretele în căutarea clanței de la ușă poate reușeam să scap de nebunul ăsta. *buf* A fost singurul lucru pe care l-am auzit, posibil capul lui Jungkook făcând cunoștință cu ușa. Simțeam adrenalina cum îmi curgea prin vene. M-am îndreptat spre altă cameră unde am stat închisă mult și bine.

-Nu pot să înțeleg ce era cu mine!- țipă conștiința mea. Îmi ștergeam lacrimile în timp ce mă uitam la o poză ce conținea multe amintiri. Mă țineam de nas să nu izbucnesc iar într-un râs isteric, când soneria telefonului meu se aude de nu știu unde dar sigur nu din camera în care mă aflam. Mi-am promis că nu voi ieși de acolo până nu mă asigur că domnul pervers nu se mai află în casă, dar până la urmă nu ma pot ascunde la nesfârșit.

-Voi ieși din cameră și îl voi înfrunta în față!- zic eu pregătită să ies. Deschid ușa încet, mă uit în stânga și în dreapta și după o închid iar.

-Nu pot să fac asta. Daca mă întâlnesc cu nebunul ăla și ajung violată? Doamne ferește!- îmi repet în gând de câteva minute. Totuși, îmi voiam telefonul, dar cum să îl iau fară să mă audă sau vadă?

După multe replici de genul - Du-te Korina! Dar dacă îmi face ceva? Nu mă duc! Sau...să mă duc?- am ales să mă duc. Nervii mei erau la pământ. Știam sigur că dacă îl voi vedea în fața ochilor aveam să îi stric fața aia perfectă.

Îmi scot capul ușor și mă uit in lungul holului. Ies tip-til din cameră și mă îndrept spre locul unde știam că mi-am lăsat telefonul. În caz de panică, am la mine un spray cu piper, așa pentru orice eventualitate. Deocamdată planul merge bine, până când am ajuns în fața camerei lui Jungkook.

Intru pur și simplu în cameră. Nu mă chinui să aprind lumina,cine știe poate e în pat și doarme. Îmi iau telefonul și dau să ies pe ușă.

Tocmai când credeam că misiunea mea e pe cale să se încheie cu succes, o voce se aude parcă în fundul capului. Îmi întorc privirea încet în timp ce corpul meu scapă de orice emoție posibilă.

Schițez zâmbetul unui copil care știe că a făcut ceva rău dar totuși se dă nevinovat, stau câteva minute nemișcată ca mai apoi să o tulesc spre camera alăturată și să închid ușa în spatele meu.

Pumnii lui Jungkook răsună în toată camera. M-am ghemuit într-un colț de parcă am văzut o fantomă. Încercam să-mi distrag atenția de la zgomotele provocate și să nu intru în panică.

- Aish Korina deschide ușa!

-Nu mă risc!

-Dacă nu deschizi ușa în 10 secunde vei regreta! 10...9...8..., eram moartă! Categoric eram moartă! -O să mă facă afiș, sau mai rău! O să mă facă tocăniță și o să mă mânânce cu pâine. Am încurcat-o grav-.

Fix înainte ca numărătoarea să ajungă la 10, am deschis ușa. Fața lui nu exprimă nici furie, nici perversitate, nici nimic. Avea o față neutră, care la rându-i mă speria.

- De ce băteai ca nebunul în ușă hă? Ai impresia că eu sunt jucăria ta sau ce?! Nu sta ca mormolocul în fața mea și răspunde? Am față de jucărie?

- Ai față de proastă! spune el cu toata ura din lume. Nici bine nu apuc să spun ceva, că mă trezesc pe jos. Obrazul mă ustură și sângele îmi curge din nări.

- Cum îndrăznești să dai în mine? Măgarule! Boule! Animalule! țip printre suspine.

- Data viitoare nu scapi cu o simplă palmă! și se evaporă din fața mea, trântind ușa în spatele lui. Ochii îi aveam căscați pe pereți.