ALIVE HEARTBEAT

~Capitolul 17~

-Veți avea sau nu un copil? întreabă Medeea nedumerită.

- Păi.... din câte văd aici, DA! VOM AVEA UN COPIL! spun cu zâmbetul până la urechi, simțind cum o bucurie neașteptată mă năpădește.

- M-ai făcut cel mai bucuros bărbat! spune Jimin cu ochii înlăcrimați, știind cu siguranță ceea ce simțeam.

- Felicitări dragilor! ne urează Jungkook și Medeea.

Eram extrem de bucuroasă pentru vestea primită. Întotdeaună m-am imaginat în rolul de mamă, iar azi visul meu a devenit realitate. Nu-mi vine să cred că în sfârșit pot avea o familie, de care nu prea am avut parte în anii copilăriei.

- Mâine vom merge la doctor, să ne spună în mai detaliu situația, îi spun lui Jimin.

Toată seara am petrecut alături de prietenii noștri. Ne formasem o gașcă de nedespărțit, formată din mine, Jimin, Taehyung, Hoseok, Yoongi, Jin, Namjoon , Jungkook și Medeea. Cam mulți băieți pentru două fete dar ne descurcăm noi.

Era o liniște totală dis de dimineață, toată lumea fiind prea obosită pentru a fi în stare să facă ceva. Starea monotonă din jur mă enerva așa că am hotărât să deschid un subiect de vorbă.

- Medeea, știu că te căsătorești , dar niciodată n-am știut cu cine. Cine e alesul? spun cu o curiozitate în ochi.

-Are dreptate, nu ne-ai spus. Spune-ne acum ca să știm cu cine avem de-a face, spune Tehyung cu un zâmbet șiret.

-Cu mine! spune Hoseok. Toți căscăm ochii larg și ne holbăm ba la Medeea, ba la Hoseok.

-Tu vorbești serios? Micul meu Hobi va pleca din casa lui mama Jin? îi spune Jin amuzat dar și cu puțin regret în glas.

-Acum au sens toate ieșirile alea în secret și venit la ora 4 dimineața acasă, să nu crezi că nu am observat, spune Namjoon.

- Aigoo gata, lăsați-mi raza de soare în pace. Da ne vom căsători, iar acum că știe toată lumea despre relația noastră, nu vom mai avea motive să ne ascundem, nu-i așa iubitule? se adresează Medeea către Hoseok. Acesta dă din cap aprobator și o sărută părintește pe frunte.

- Ew alt cuplu pe care trebuie să-l văd lingându-se, spune Jungkook dezgustat.

-Taci că-ți plac femeile luate, ca și sânii lor pe de altă parte. Crede-mă, nu am uitat cu ce privire lungă te uitai la sânii Korinei acum 2 seri, spune Jimin cu un glas mândru.

- Te știam cu alte gusturi, nu cu gândul la femei luate, spune Taehyung. Jungkook ne dăruiește fiecăruia câte o privire ucigătoare și iese val-vârtej din bucătărie atunci când îi sună telefonul.

-Trebuie să plec, spune acesta după ce a terminat de vorbit.

- Gata ți-ai găsit partida? întreaba Yoongi ce se trezise din somnul de voie.

- Da, dacă partida mea poartă numele de "mă-ta" atunci da, îi răspunde Jungkook nepoliticos și pleacă făra să‐și ia la revedere. Ce e înneregulă cu el?

-Ce needucat, spune Yoongi ca mai apoi să mearga sus , probabil cu intenția de a se culca.

   Mă uitam plictisită pe telefon, aproape adormind pe scaunul din sala de așteptare. Ar fi trebuit să am emoții, dar singurul care avea emoții aici era Jimin. Îi era teamă în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla, dacă veste sosirii copilului nu era adevărată.

- Dumneavoastră sunteți Park Jimin și Korina? ne întreabă una dintre asistente.

- Da, noi suntem, îi răspunde Jimin.

- Poftiți in cabinetul doctorului.

  Intrăm cu o tragere se inimă și ne așezăm pe scaunule din fața domnului doctor. Acesta se uita atent pe niște documente și radiografii parcă încercând să ne de-a o veste proastă, privirea lui spunând asta.

- Ceva mi s-a părut ciudat, așa că am hotărât să mă uit puțin printre fișele acestea, și... spune și se oprește pentru o secundă uitându-se în spre podea.

- Ce este? întreabă Jimin panicat.

- Este o veste proastă, nu-i așa? întreb cu o voce stinsă, aproape plângând.

-Da. Copilul se va naște cu probleme, iar voi trebuie să luați o decizie în legătură cu asta. Păstrați copilul sau faceți avort.

Jimin se uita lung la mine. Știam că plânge, și nu mă puteam uita în ochii săi, m-ar face să mă simt deplorabil de tristă.

- Ne vom gândi și vă vom da un răspuns.

- Bine, aveți termen de gândire două săptămâni. Și... îmi pare rău, spune cu un glas monoton.

   Ieșim pe ușa spitalului și ne îndreptăm spre mașină. Ajunsă înăuntru, lacrimile mi-au inundat ochii iar sufletul meu era inundat de asemenea. Jimin mă ținea strâns în brațe iar eu nu voiam să îi mai dau drumul. Simțeam cum visul meu de a avea un copil era băgat în abis încet.

Ajunsă acasă mă trântesc în pat și continui să-mi plâng de milă, Jimin ținându-mi companie.

-Ce ar trebui să facem? îl întreb după ce-mi liniștesc puțin tristețea din inimă.

- Nu știu iubita, chiar nu știu. Avem timp să ne gândim ce facem. Acum vreau doar să stau cu tine și să te îmbrățișez până mâine dimineață.

Mi-am pus capul pe pieptul său și am început iar să plâng. Mă simțeam prea rău, prea nedreptățită. Nu ceream mult, doar o familie normală alături de bărbatul pe care îl iubesc orbește.

Ceasul indica ora 2 dimineața. Jimin dormea de zor, dar eu nu puteam. Corpul meu cerea odihnă dar creierul încă voia să proceseze anumite date, nepermițându-mi să mă odihnesc.

Am început să mă gândesc la ce ar trebui să fac, care ar fi alegerea corectă. Pe moment am vrut să pătrez sarcina, dar pe parcurs gândul meu se schimba atunci când îmi aminteam cât de greu este să crești un copil cu probleme, cât de greu este pentru el.

- Iubita, de ce nu dormi? mă întreabă Jimin.

-Mă gândeam doar. Cred că știu ce trebuie să fac în legătură cu copilul.

-  Și eu am stat și m-am gândit, iar după părerea mea ar fi bine să faci avort. Nu putem chinui un suflet de copil. Poate avortul este un păcat dar facem un mic sacrificiu pentru un sacrificiu.

- La asta mă gândeam și eu. Dar nu mă grăbesc. Voi merge la biserică și mă voi ruga la Dumnezeu să-mi lumineze mintea.

Zis și făcut. Mă aflam în biserică pentru nu știu a câta oară săptămâna asta, dar gândul meu a rămas același. Poate Dumnezeu este de acord cu mine, si sper că îmi va ierta decizia.

   Ajung acasă și îi spun lui Jimin să mergem la spital și să îi spunem doctorului ce avem de gând.

Doctorul ne privește scurt fețele amândurora dându-și probabil seama că sufletele noastre sunt distruse. Se ridică domol se pe scaun, îmi spune să mă așez și îmi bagă un ac în vene, asta fiind probabil procedura pentru avort. Imediat ce a terminat, mi-a spus că în maxim 2 săptămâni să revin pentru a vedea dacă embrionul a dispărut.

Ieșiți din cabinet camera a început să se învârtă cu mine. Am căzut jos lângă ușa cabinetului, începând să plâng. Jimin îmi înțelese durerea, lăsându-mă să mă descarc.

Ajunși acasă am făcut un duș lung împreună, stând mai mult îmbrățisați. Măcar îl mai aveam pe el.

To be continued....

Îmi cer scuze daca am scris procedura gresita pentru avort, nu stiu excelent de bine cum funtioneaza.

Un capitol mai plictisitor dar fiti pe faza in continuare 😜