ALIVE HEARTBEAT

~Capitolul 7~

-Ok acum că am tot, să merg la culcare. Mâine va fi o zi luuuuuungă!

Este prima dată când mă trezesc în mijlocul nopții. Ridic telefonul de pe noptieră și mă uit la ceas. Era ora 3:26. Ăsta este un semn că sunt foarte nerăbdătoare dar și puțin speriată în legătură cu ziua de azi. Sper doar să nu rămân singură cu el în casă.

- Brr! Deja mi s-a făcut pielea de găină. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar putea face.

De fapt dacă chiar stau să mă gândesc, nu-mi poate face nimic. Are iubită, nu cred că va face nimic, nu? ... Din păcate știam răspunsul foarte bine. Am încurcat-o!

- O oaie... două oi... trei oi.... patru...AISH! era clar, nu puteam dormi. M-am ridicat încet din pat și am mers spre bucatarie. O gustărică la ora 4 dimineața nu poate strica chiar așa mult.

Cobor scările încet și aprind întrerupătorul din sufragerie. Ceva ambalat se află pe canapea. Mă apropii speriată, îl iau în mână și îl studiez. Același ambalaj, aceleași flori, același bilețel, același scris de mână cu același mesaj. Și cu siguranță același om anonim care îmi aduce de câțiva ani aceste buchete misterioase, ce mereu au arătat la fel. Înafara scrisului din bilețel, mai nou fiind scris de mână. Poate este un semn, un indiciu ce mi-ar putea fi de folos.

Niciodată nu m-am întrebat cine mi le aduce, cu ce scop, de ce mereu arată la fel și cum apar așa misterios la mine în casă. Dar acum că vad situația cu adevărații ochi, mă înspaimântă.

*În urmă cu 3 ani*

- Mă scuzați domnișoară! Sunteți bine?

-Nu este nimic. Da , sunt bine, îi răspund bărbatului ce a intrat în mine din greșeală.

Nici nu am stat să îl studiez, sau să îi văd fața măcar. Oricum nici nu aveam foarte multe șanse. Purta o mască, cum este masca pentru răceală, doar că neagră. Am reușit totuși să îi văd ochii, chiar dacă părul îi acoperea. Era coreean.

Niciodată nu am înțeles de ce coreeni poartă mereu măști. Știam doar de idoli că poartă pe stradă pentru a nu fi recunoscuți, dar el de ce purta masca? Oare e și el idol?

Îmi dau ghiozdanul jos și mă așez pe banca din stația pentru autobuze. Era cât pe ce să stric buchetul de flori ce era agățat de ghiozdan. L-am luat de acolo, m-am uitat puțin la el. Nu-mi dadeam seama de unde a apărut.

-Poate este al altcuiva, m-am uitat în stânga, apoi în dreapta, și...nimic. Eram doar eu și încă o puștoaică de maxim 14 ani.

- Mă scuzați domnișoară, este al tău? spun și arăt spre buchetul din mâna mea. Se uită spre mine nedumerită și își dă jos căștile din urechi.

-Nu este al meu. De ce întrebați?

-A apărut foarte misterios agățat de ghiozdanul meu, și eu nu țin minte să fi cumpărat flori.

-Poate este vreun admirator secret. V-ați uitat după vreun bilețel?

- Bilețel?

-Da, bilețel. În general buchetele de la admiratorii secreți au și bilețele în care scrie câte ceva.

-Bine punctat! învârt buchetul și mă uit atentă după un bilet. Fata avea dreptate. Am deschis biletul, în el scria ceva în franceză. M-am strâmbat puțin la vederea citatului din bilet. Urăsc romantismele.

Pe pragul din fața apartamentului meu se afla înca un buchet identic cu cel din mâna mea. L-am luat și pe acela de jos și am citit bilețelul. Scria același lucru. Ciudat.

Le-am pus repede într-o vază și mi-am sunat cea mai bună prietenă să îi povestesc.

-Alo?

-Da Korina, s-a întâmplat ceva?

-Dacă s-a întâmplat ceva? Nici nu-ți imaginezi. Hai să-ți spun...

După ce i-am povestit tot în detaliu, de la coreeanul împiedicat până la florile de pe preșul meu, am ajuns la cateva concluzii.

-Korina, știi ce cred eu? Buchetul ăla nu avea cum să ajungă așa ca din cer agățat de ghiozdanul tău. Cineva ți l-a prins cu siguranță. Și cred că știu cine.

-Cine?

-Acel coreean ciudat, raspunde ea. Ai spus că purta mască, și cum nu cred ca era idol, acum se explică de ce o purta.

-De ce?

-Ca să nu-l poți vedea, în cazul în care te prinzi cine e faptașul. 

Am stat puțin pe gânduri, și am ales să las totul așa cum e. Dacă simt că se v-a întâmpla ceva rău, voi alerta poliția.

*în prezent*

Nu am alertat poliția până acum, deoarece nu am vazut nimic fioros la niste flori. Iesit din comun poate dar fioros categoric nu.

Cineva claxona. Mi-am dat seama că este Jungkook care a venit probabil să mă ia. Merg cu toate bagajele la subraț spre mașină, le pun în portbagaj și urc pe locul pasagerului. Dar spre surprinderea mea nu era Jungkook cel de la volan.

- Buna Korina.

-Buna Jimin.

- Deci, Jungkook te-a dus de nas și pe tine nu-i așa?

-Ce vrei să spui prin asta? M-a chemat să îl ajut la ceva.

-Sigur că da.

-Adică?

-Hmm nimic, nu ai auzit nimic.

Ce dubios... oare Jungkook are alte gânduri cu mine? În ce m-am băgat?!

-Aiiiish Jimin fii atent era să calci acea pisică nevinovată!

-E doar o pisică, ce te ambalezi așa?

-Pentru că nu ar fi meritat să îi iei viața acelei pisicuțe.

-Mereu ești așa de miloasă? Dacă vei sta cu Jungkook în casă o săptămână, va fi foarte greu pentru tine.

Avea dreptate, chiar îmi va fi greu, dar merită încercat.

Ajungem în fața casei lui Jungkook. Vilă, mai bine zis. Jimin mă ajuta să car bagajele până în casă, unde avea de gând să mă conducă în camera mea și apoi să-mi arate casa până venea Jungkook.

O casa gigantică. Holul de la intrate este mare, primitor și luminos. Sufrageria este cât 2 apartamente de ale mele, iar bucătaria este mai mare decât mi-aș fi închipuit.

Iar ceva ce m-a uimit dar m-a făcut să mă simt în siguranță este căldura și puritatea cu care această casă este decorată, exact pe stilul meu. Iar pentru Jungkook, un tip ce pare mai mult genul dark, este țipător la cer.

- Korina? Ești aici? se aude vocea lui Jungkook, semn că a ajuns acasă.

-Da sunt aici... Jungkook?!

To be continued...

Am postat și eu după doua decenii, dar apreciați-mi munca😊. Dacă v-a plăcut nu uitați să votați.
Ce credeți că a mai făcut Jungkook și de data aceasta?