ALIVE HEARTBEAT

~Capitolul 19~

   Telefonul sună de zor. Mă ridic bezmetică și îl caut. Când îl găsesc mă uit la ceas. Era 4 dimineața. Răspund la apelul pe care l-am primit fără să mă uit cu cine vorbeam. Doar voiam să mă iau de acea persoană că mă trezise.

-Alo, iubita te-am trezit? se aude vocea lui Jimin imediat ce răspund la apel.

- Nu Jimin , nu. Făceam biscuiți la 4 dimineața, răspund sarcastică.

- A foarte interesant, spor atunci. Te-am sunat să-ți spun că voi veni acasă peste două săptămâni. Se pare că totul a decurs mult mai repede decât credeam.

-Serios?! Cu 10 secunde în urma voiam să te ucid, dar acum îmi vine să te pup până nu mai pot, spun fericită și încep să sar prin pat.

- Și eu te iubesc scumpa. Acum te voi lăsa să dormi, ai grijă de tine.

- Și tu de tine. Te iubesc, îi spun și închid apelul.

Mă trântesc în pat gândindu-mă zâmbăreață la vestea pe care am primit-o. Când va ajunge Jimin acasă, vom adopta un copil dacă chiar nu este posibil să facem unul. Când mă gândesc că vom avea un copil al nostru mă face să plâng. Eram extrem de bucuroasă.

Se aude soneria, întrerupându-mi gândurile. Cine să fie la ora asta? Îmbrac halatul și cobor repede. Mă uit pe vizor și deschid ușa. A ajuns!

- Andra! Nu ajungeai mâine? o întreb imediat ce se așează pe canapea.

- Surpriză! spune și aruncă în sus niște confetii. Nu știu de unde au apărut, dar îmi amintește de Jin.

Andra va fi persoana cu care aveam să stau zilele astea. Până la urmă după multe discuții aprinse și certuri, am ajuns să ne înțelegem chiar foarte bine. Încă nu am încredere totală în ea, dar nu strică puțină amiciție.

- Hai pe aici. Ar trebui să te culci, ai făcut un drum lung.

Aceasta aprobă din cap și mă urmează amețită, nerăbdătoare să doarmă.

Zilele au trecut, iar astăzi Jimin va veni acasă. Abia aștept să îl văd, un dor imens de mare m-a acaparat pe parcursul săptămânilor.

În legătură cu timpul petrecut împreună cu Andra, pot spune că m-am distrat. Cine știa că Andra este o fire așa energică și bine dispusă cam tot timpul? A fost ceva interesant, dar m-am simțit ciudat distrându-mă alături de persoana ce odată îmi era dușman de moarte.

Mi-a venit ideea să fac o mică petrecere surpriză pentru băieți. Am invitat toate persoanele importante la mine în seara asta, și am început să pregătesc micile detalii.

Abia așteptam să îi văd, să îl străng pe Jimin în brațe... și pe Jungkook. Sincer mi-a fost dor de el, chiar foarte dor. Se simte ciudată atmosfera fără atitudinea s-a sictirită. Nu mă simt împlinită dacă nu-l aud pe Jungkook țipând.

  
      Invitații au sosit, iar eu încă puneam câteva lucruri cap la cap. Voiam ca totul să fie perfect, chiar dacă fizic eram foarte epuizată. Nu am dormit deloc 4 zile la rând, iar corpul meu se răzbună pe mine fix în această zi. Încerc să pun sucurile în pahare, dar o amețeală grozavă apare, aproape căzând din picioare.

- Ești bine? spune Andra vizibil speriată. Îi răspund dând din cap afirmativ. Aceasta mă îndrumă să mă așez jos pe canapea și să mă potolesc înainte să cad din picioare. Accept și mă pun lângă ea, dar parcă mai rău îmi e. Încerc să revin cu picioarele pe pământ, dacă m-ar fi văzut Jimin în ce stare eram s-ar fi panicat, și nu vreau asta. M-am ridicat încet cu gândul să merg până la baie și să mă spăl puțin pe față, când, deodată, picioarele mi-au cedat, corpul meu luând un contact zdravăn cu podeaua. Nu puteam să mă mișc nici să deschid ochii, dar o auzeam pe Andra cum țipa după ajutor, iar de acolo totul e în ceață.

  

  Capul îmi bubuie cu putere, iar corpul mă doare teribil de tare și am senzația că mâna mea e ruptă. Deschid ochii încet, o lumină puternică fiind prima chestie pe care o văd. Am clipit des de câteva ori încercând să mă obișnuiesc cu lumina. De ce eram într-un pat de spital?

Mi-am învârtit capul în toate direcțiile, căutând cu privirea pe cineva care să-mi explice ce caut aici. Încercam să-mi aduc aminte motiv pentru care am ajuns în spital, dar totul era total în ceață.

Așteptam tăcută pe cineva. Pe geamul de la salon am zărit un doctor. Credeam că va veni la mine, dar el alerga în spatele unei tărgi. La câteva secunde am văzut din nou o targă, după fiind o liniște totală. După chipul doctorilor pot spune că era ceva grav.

Ușa se aude, pe ea intrând o asistentă. Nu cred că a observat faptul că m-am trezit.

-Mă scuzați, îmi dreg glasul.

- Te-ai trezit?! întreabă ea puțin șocată. Îi dau afirmativ din cap și o las să mă controleze.

- Dumneavoastră sunteți Park Korina? mă întreabă atentă la o fișă.

- Cine e Park Korina? întreb nedumerită. Nu am auzit niciodată de Park Korina.

- Dumneavoastră! îmi răspunde. Studiază mult mai atent fișa, ca apoi să-mi dea un verdict. Iese din cabinet, cheamă niște persoane de pe hol în cabinet, parcă dorind să le spună ceva. Nu știu cine erau acele persoane.

Imediat ce au intrat în cabinet, m-au bombardat toți cu întrebările "ești bine?" , "te doare ceva?" etc. Le-am răspuns cu "da, sunt bine" și am tăcut. Ce am pățit așa grav?

- Trebuie să vă spun ceva, spune doamna asistentă. Doamna Park Korina a avut o contuzie la cap, iar în urma acestei contuzii și-a pierdut memoria.

Toată lumea era șocată, dar eu nu înțelegeam cine e această Park Korina, doar dacă nu..EU SUNT! Am avut o...pierdere de memorie?! îmi întreb conștiința.

- Adică, vreți să spuneți că nu mai ține minte nimic, adică,absolut nimic? întreabă un băiat gesticulând foarte tare. Asistenta dă afirmativ din cap, iar toți restu își îndreaptă privirea spre mine. 

Au încercat să-mi readucă amintirile, dar singurele chestii pe care le-am reținut după această discuție este că numele meu e Park Korina, am un soț pe nume Jimin și Jungkook e foarte enervant, orice ar însemna asta. Partea tristă este că sunt și mai tare în ceață.

Programul de vizită s-a încheiat, toată lumea plecând din cabinet, lăsându-mi intimitate. Chiar aveam nevoie să încerc să-mi amintesc ce s-a întâmplat, măcar asta.

Încercam în zadar, totul era foarte greu. Mă întrebam, cine eram eu cu adevărat, ce voi face de acum încolo? Cine sunt toate aceste persoane noi și cum am ajuns în starea asta?

Presimt că va urma ceva greu.

To be continued....